luni, 6 decembrie 2010

Proprietatea cuvintelor


Pentru ca tot am vorbit de antreprenoriat in ultimul timp am gasit un articol care domoleste verva multora. Nu esti antreprenor daca ai o idee si vrei tu sa fii antreprenor. Nu esti antreprenor daca lucrezi la un angajator (sorry to say it). Si capacitatea ta de a te expune la risc nu face din tine un Harap Alb.




I am officially taking the word “entrepreneur” away from you.


In the sublime and ever-so-fitting phrasing of Inigo Montoya, “You keep using that word. I do not think it means what you think it means.”


Over the past few years, more than a few of you have irresponsibly commandeered the term “entrepreneur” and used it in wholly inappropriate situations. It’s as though you’re afraid to say something simple, such as “I’m working on an idea,” or “I’ve got a side project,” instead announcing to the world, “I’m an entrepreneur!”


Making a sandwich does not make you a chef. Babysitting does not make you a parent. Changing your girlfriend’s oil does not make you a mechanic.


If you have no capital, no employees, and no product, but you DO have another job working for someone else (or if you’re a full-time college student), you’re not an entrepreneur.


I’ve worked for entrepreneurs quite a bit over the past 12 years. They’re hustlers, jugglers, madmen, egomaniacs, people who desperately attempt to build empires on little money and less time. I would never want to be one, but if you want to, more power to you. But here’s the thing: Those entrepreneurs go through hell to do what they do. You can’t take their title and apply it to yourself just because you want to belong to that club.


Jean-Baptiste Say is the French economist who is credited with creating this poor, abused word a couple hundred years ago. According to Say, an entrepreneur is “one who undertakes an enterprise… acting as intermediary between capital and labor.”


“Undertakes an enterprise.” That’s setting yourself up as the performer of the task at hand, a.k.a. running a business. “Acting as an intermediary between capital and labour.” That means you took someone’s money — generally, startup money in a round of funding, something significant enough to have to report to the government — and you’re using that money to build a product with other people. You’re not the capital per se, and you’re not the labor per se; the entrepreneur is the idea-man and the intermediary.


Let’s do a couple lists. People like lists.


Things that, in some combination, qualify as “enterprise, capital, and labor” and make you an entrepreneur:


  • You have a legally recognized company with a name and maybe an office.

  • You have a staff.

  • Someone (customers or VCs/angels) gave you money for your idea (or you’re actively trying to get money from customers/angles/VCs).

  • You have a business plan. Written down. With honest-to-god numbers on it.

  • You have or are actively building a product that others will use.

  • You are assuming a huge risk (financial, career, personal if you’re employing or taking money from friends or family) and are ultimately solely responsible for the success or failure of your business.

    Things that are cool but that don’t necessarily, in and of themselves make you an entrepreneur:

  • You work a lot.

  • You take risks.

  • You have an idea.

  • You’re not employed by someone else (or you’re underemployed).

  • You’re tinkering with a project when you have time for it.

  • You advise or give money to people with businesses of their own.

  • You have connections and influence in your market.

  • You drew up articles of incorporation or have an LLP/LLC.

  • You have a website.

  • You have an app.

  • You have a business card that says you’re the CEO/founder.

  • You want to be an entrepreneur.

Let me make it perfectly clear: There is nothing wrong with having an idea, working on a side project, or wanting to be an entrepreneur.


There is something wrong for posing as something you’re not.


If you’re not an entrepreneur, you might be:


  • Designing a new product.

  • Developing a new idea.

  • Looking for funding.

  • Looking for a partner/co-founder/developer/CEO.

  • Working on an app.

  • Working on a side project.

All of these things are awesome, and they’re the first step on the path to becoming an entrepreneur.


If you’ve been calling yourself an entrepreneur and are offended by this post because you don’t meet my (or some French economist’s) definition of an entrepreneur, don’t get pissy with me (or the French economist). It’s a complete waste of time.


Get back on the path, keep working on your ideas and projects, get funding, quit your day job, and be an entrepreneur.


I wish you the best of success and look forward to hearing about your company and products.

joi, 2 decembrie 2010

E greu sa gasesti un mix bun

Nu am mai avut timp sa scriu pe blog, mea culpa! Dar trecem la subiect.
In ultimul timp am avut oportunitatea, sansa, marea onoare si privilgiul sa lucrez alaturi de Cristi Manafu, o persoana care da 95% din ce are. In 5% mai si doarme...
Am fost implicata in proiectul antreprenori.netcamp.ro si am luat interviuri la majoritatea antreprenorilor care apar pe site. Acum pe bune, cine mai are o astfel de sansa (inafara de Cristi). Am vorbit cu oameni care din doua propozitii iti ridica moralul si te faceau sa crezi ca totul e posibil, ca nu exista "nu", sunt mereu solutii, doar problema trebuie enuntata corect. Oameni modesti, cu bun simt, dar care isi recunoasteau meritele. Absolut toti cei pe care i-am intervievat m-au uimit prin ceva aparte: Orlando Nicoara prin prestanta, Dragos Manac prin eleganta, Florin Grozea prin profesionalism, Dorin Boerescu prin cunostinte, Alex Ghise prin putere, Alex Lapusan prin hotarare, Marius Ghenea prin inteligenta, George Lemnaru prin dedicare si Vlad Stan prin energie. Cand timp de doua saptamani ai un coktail din toate cele de mai sus, vrei sa ceri mai mult de la tine, iti spui ca a sta seara pe youtube nu e relaxare ci e pierdere de timp. Ajungi sa fii in competitie cu tine, tu fiind singurul judecator iar eu sunt unul extrem de critic (prietenii stiu).
NetCamp pentru mine este agonie si extaz. Life is a pitch a fost un teasing in acest sens. Astept momentul in care voi trai gustul coktailului insa ma uit cu teama spre momentul in care, dupa NetCamp, partile componente se vor risipi... pentru mine. Dar sper ca eu sa raman totusi in ritmurile antreprenoriatului. Altfel, mai devreme sau mai tarziu o sa ma dau cu capul de pereti!

Vlad Stan (Life is a pitch) from ReFresh.Ro on Vimeo.




Dragos Roua (Life is a pitch) from ReFresh.Ro on Vimeo.

marți, 23 noiembrie 2010

Manifest pentru antreprenoriatul online!

Sunt foarte mandra de mine, dar MAI important decat atat, sunt foarte motivata acum pentru antreprenoriat online.
Primul impuls de motivare dar in acelasi timp si slap over the face cu realism vine din partea lui Orlando Nicoara. Unul din cei mai inteligenti si respectabili oameni pe care i-am intalnit!

miercuri, 17 noiembrie 2010

Merg si eu la Erika!

Eu merg si sustin evenimentul.

Un concert caritabil pentru Erika, unde vor canta Parazitii si Vita de Vie, unde va fi trupa de teatru Passe Partout/Dan Puric. Iar seara va fi prezentata de Cabral.
Mai multe detalii pe blogul lui Cabral.


sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Alo? Vodafone? N-am chef!...

In 2008, il descoperisem pe Iulian Enache, bun prieten al Premium Communication. Puteam sa citesc blogul lui fara grija, razand in hohote, cu transpiratii si lacrimi; colegii mei intelegeau si ma priveau zambind, gandindu-se ca si ei au ras sau vor rade cu aceeasi pofta la ce a mai scris Enache. Imi aduc aminte un episod in care Enache povestea cum s-a certat cu o tuta de la RDS. Ca sa reflecte mai bine situatia, a desenat-o ca pe o mica Mona Lisa in paint si a pus-o si pe pagina lui din flick.
Avand aceasta lectura in spate, in momentul in care am avut o "neintelegere" cu cei de la Vodafone am stiu ca trebuie sa o impartasesc.
Conform legii emise prin vara, persoanele care au fost intr-atat de fraiere incat sa nu isi ia un telefon gratuit sau alte gratuitati impreuna cu abonamentul, pot sa isi inchida abonamentul fara niciun fel de alt cost. Cum eu nu mai aveam job, nu imi mai permiteam sa platesc abonamentul. M-am dus la un Vodafone si:
- Buna ziua! As dori sa imi inchid abonamentul.
- Bine! Va costa: pai 150 ar costa in mod normal dar pentru ca au trecut 3 luni de atunci, scadem x, inmultim cu y si deci mai aveti 120 eur.
- Conform noii legi, pentru ca nu am luat nimic subventionat de la Vodafone, pot sa il inchid fara costuri suplimentare.
- A, da... am auzit ceva de asta... dar sa stiti ca nu puteti! Am mai avut un client care a vrut asta si nu s-a putut dar nu-mi aduc aminte de ce... :|
Astept 40 de minute....
- Multumim ca ati asteptat. Din pacate nu puteti sa va inchideti abonamentul fara costuri pentru ca ati beneficiat de un produs special din partea noastra. Ati beneficiat de o oferta speciala de abonament.
- Auzi, nu te supara, dar chiar nu-mi curge scuipat din gura! Macar de o oferta speciala pot sa ma agat, daca nu mi-am luat telefon. In plus e vorba de servicii. Si chiar daca era sa iau un produs subventionat, as fi platit valoarea care a ramas de plata si tot am fi inchis contractul pe SERVICII fara costuri suplimentare!!!
- Daca vreti puteti sa faceti o cerere...
L-am pus pe baiatul ala sa imi printeze codul de lege, am scris o cerere cu paragrafe din lege, coerenta, cu argumente... Dupa mai bine de 30 de zile ... am primit raspunsul de mai jos.
Acum spuneti-mi... voi cum ati reactiona?
Mai ales dupa ce sunasem eu, dupa 30 de zile la Vodafone sa intreb care e raspunsul la solicitare si mi-a raspuns un tip care mi-a zis: "Bai, stii ce? Eu azi n-am chef sa muncesc... Chiar nu am chef sa muncesc!"

vineri, 12 noiembrie 2010

Nai vs Clarinet.... Nai! Nai! Nai!

Multumesc lui Cristi Manafu pentru invitatia la Jazz in the City, concertul lui Damian Draghici si Diane Schuur.
Absolut genial, foarte multe momente ce meritau aplaudate. Si chiar au fost foarte multe aplauze.
Nu as fi crezut, dar naiul chiar mi s-a parut ca suna mai bine decat un clarinet in jazz. Ma simteam mult mai bine si ascultam mult mai bine muzica cand canta Damian Draghici decat Eddie Daniels, care, don't get me wrong, e talentat... dar nu prea, cum ar spune "un bun prieten".
Intr-adevar, au plecat destul de multi in timpul concertului, dar unora nu le place jazz-ul. Mie mi-a placut enorm, si am admirat-o pe Diane Schuur pentru felul in care simte muzica si o traieste. Ea e oarba din nastere, nu stie modele comportamentale, nu a dobandit nimic prin imitaie decat inflexiunile vocii. Comportamentul ei reflecta ce vrem noi de multe ori sa facem dar ne e rusine de societate: se bucura de muzica si flutura din maini si da din picioare! Chiar se juca cantand. Iar vocea... atinge note foarte inalte (poate nu chiar ca in the good days, dar oricum, foarte sus tinute) dar timbrul ei, din punctul meu de vedere, e asa cum trebuie sa fie o voce de jazz. Timbrul lui Billie Holiday este incomparabil si de aceea o sa raman fidela ei. :)
Damian Draghici a tinut si un discurs cam de 10 minute in care a povestit incursiunea lui in muzica, cum de fiecare data jazz-ul ii dadea tarcoale si el il ignora pentru ca, dupa cum a recunoscut, cultura lui tiganeasca l-a invatat valoarea banilor, prin urmare a cantat lucruri profitabile. Insa s-a intors la jazz si foarte bine a facut pentru ca il canta EXCEPTIOANAL!

vineri, 5 noiembrie 2010

Jazz you till the end of time!

Va amintiti toate studiile alea de:
- Muzica lui Mozart te ajuta sa lucrezi mai bine la matematica
- Queen te ajuta sa fii creativ
- Rock-ul, Jazz-ul si muzica clasica e pentru oamenii cu un IQ mai ridicat
- copii care asculta muzica clasica din burtica mamicilor devin mai destepti si isi dezvolta ceva (nu mai stiu ce)
Asa m-am simtit eu in ultimele doua zile. Mai exact, de cand am observat ca odata ce deschis Pro FM Jazz automat inchid si facebook si youtube si incep sa fac ceva productiv. Si chiar ma sustine muzica. Ieri a fost un moment minunat cand, atunci cand am deschis radioul, canta Billie Holiday (pentru cei care nu ma prea urmaresc, e vocea mea preferata de jazz - curios, eu nu urmaresc cati vizitatori am pe blog) canta o melodie ceva de genul "embrase" dar nu mai stiu numele. Ceva legat de imbratisare. Daca o stie careva sa imi spuna numele, va rog!
Am avut niste saptamani pline si frumoase pentru ca au fost pline. Sper sa tot am asa. Mai ales ca am fost la Antreprenori, back to business! despre care o sa scriu mai tarziu, dar am avut oricum destul de multa treaba. Jazz-ul a reusit sa imi dea inca energie sa pocnesc din degete in timp ce merg prin casa, sa iau un ziar sau carte sa mai citesc, sa fac ceva pentru mine, sa mai scriu ceva pe diverse canale (de comunicare).
Am vrut foarte mult sa merg la Herbie Hancock. Nu am reusit in schimb am vazut niste inregistrari foarte bune pe iconcert.ro. Si acum urmeaza Jazz in the city. Am reusit sa ratez cele mai multe concerte de jazz fie pentru ca nu eram in Bucuresti, fie ca trebuia sa fiu in alta pare in Bucuresti, fie ca nu aveam bani. Pe Diana Krall am ratat-o pentru ca am aflat cine e dupa concert. Logic, de altfel...
De data asta, http://www.jazzinthecity.ro/ va aduce pe aceeasi scena pe domnul si doamna de mai jos. Adica domnul Damian Draghici, care va folosi un nai pentru a canta jazz (uite, asta nu prea o aud in mod uzual la PRO FM Jazz) si pe... discipola lui Dinah Washington... o doamna cu o voce extrem de controlata, curata, eleganta, joviala, plina de viata, molipsitoare si calda... Diana Schurr... si gata!

vineri, 29 octombrie 2010

Profesionişti în comunicare!...Staţi calmi... :|

În ultimul timp am intrat mai mult decât obişnuiesc pe site-uri de PR, pe bloguri ale unor oameni care au legătură cu domeniul PR, am fost la 3 conferințe pe social media în o săptămână... şi un lucru mi-a sărit în ochi şi, nu că nu l-aş fi văzut de când am dat la facultatea de Comunicare şi Relaii Publice, dar acum a început să mă calce pe nervi.
Categorii, secţiuni, întâlniri, discuţii pe subiectul "Ce greşeli fac PR-iştii". Şi de aici pregătiţi ouăle stricate şi roşiile, bocanci împuţiţi şi vorbele grele! Arhicunoscut e ARHI; pe scurt el nu are o părere bună despre oamenii din PR.
Dar de unde atât negativism direcţionat spre această profesie. Ei, nu cred că e vorba de negativism, ci mai mult starea pe care ţi-o dă critica, că tu eşti deştept şi celălalt, care ar trebui să fie deştept, e de fapt prost şi tu eşti cu atât mai deştept cu cât vezi ce prost e ăla.
Dar de ce noi?!? Pentru că noi suntem mai vizibili şi oamenii cu care vorbim sunt mai vizibili. Prin urmare orice greşeala este vizibilă şi taxată de două ori. Totodată, TOŢI (oameni din companii, jurnalişti, bloggeri şi în general cu oricine ai colabora în calitate de PR Manager) se aşteaptă ca tu să ştii tot despre industria despre care vorbeşti, tot despre PR, tot lexicul limbii române şi regulile gramaticale ale limbii române. Şi DAH! în mare parte trebuie să ştii toate astea cât mai bine. De unde vine atunci problema?
Din punctul meu de vedere, o imagine greşita este formată de acele companii care o pun pe secretară, fata-bună-la-toate, să facă şi ea treaba asta de PR, că a auzit şefu' că dă bine plus că vrea şi el să apară la ziar sau TV. Prin urmare fata scrie materiale (proaste ca structură, mesaj, conţinut şi cu greşeli gramaticale) şi le trimite în văzul lumii.
În al doilea rând, domeniul este reprezentat în cea mai mare parte de fete iar baieţii sunt plasaţi în general pe conturi "grele", "serioase", gen IT sau companii producătoare de... ceva serios. Fetele oricum au un nivel de autoritate/credibilitate scăzut, şi dacă mai face şi un eveniment cu baloane şi fundiţe (cum sunt majoritatea, normal!) atunci fata cam atât ştie să facă. Se uită că în domeniul acesta sunt şi femei precum Sorana Savu, Crenguţa Roşu, Iulia Tănase, Adriana Săftoiu care ştiu Comunicare, ştiu PR şi nu sunt "fetiţe din PR". De fapt sună a oximoron, nu? Şi în plus e al naibii de greu să înveţi tot despre un cont.
Eu lucrez acum pentru un producător de vinuri... mă scuzaţi, dar chiar îţi trebuie o viaţă să înveţi tot şi într-o conversaţie cu un specialist să nu întrebi la un moment dat ce înseamnă cutare lucru. Şi de fapt mi se pare normal să o faci. Nu poţi să ştii tot, nimeni nu ştie tot şi dacă susţine cineva asta, e un ignorant! Mi se pare normal să întrebi şi mi se pare prostesc să critici pe cineva că întreabă. Da, s-ar putea să te simţi superior, dar s-ar putea sa nu ai motive întemeiate.
Tragem linie şi concluzionăm. PR-ul este extrem de greu de definit. Mi s-a părut paradoxal că într-o meserie a cuvintelor, am invăţat la facultate aproximativ 10 definiţii ale "ştiinţei", "domeniului" şi niciuna nu era echivalentul celeilalte. Vor mai trece mulţi ani până când PR-ul va fi înţeles dar un lucru sa fie clar: în acest moment aceasta meserie este practicata de oameni care nu au studii in domeniu si nici experienţă relevantă. Iar aceşti oameni nu sunt profesionişti. Dar confuzia se crează şi oricum e mai fun aşa, nu? Pentru că putem să fim critici.
Nu am o rezolvare. Să spun că ar trebui ca profesioniştii să se disocieze, să lucreze cu publicurile lor pentru ca aceştia să perceapă diferenţa? It's not gonna happen!

joi, 21 octombrie 2010

SEM, SEO, PPC, business online, business angel, NETCAMP...

~Imi e dor de laptopul meeeeuuu! De diacriticile mele si de tastele mele si de documentele mele. Copii, cand va strangeti incarcatoarele sa nu compactati firele de la incarcator cum face Gheorghele din mine (numele este generic!). Pentru ca eu le-am strans MAXIM am zis si mi s-au taiat si acum nu pot sa imi incarc laptopul deci e pe post de masuta de cafea, vorba lui Kremer. Aveam o frustrare si trebuia sa explic de ce nu mai scriu cu diacritice.~

Astazi am avut o zi pliiiina dar am inceput-o frumos. Incep sa calc pe un teritoriu care nu as fi crezut ca ma poate tine treaza: web si online. Si aici nu vorbesc de twitter, facebook, youtube sau alte site-uri care ma fura cu povesti. Adica vorbesc si despre ele dar in alti termeni.
Saptamana trecuta am fost la o conferinta in Orange Concept Store despre SEO si PPC. Cand m-am inscris la conferinta nu stiam foarte bine ce inseamna SEO si deloc PPC. Am plecat de acolo mult mai imbogatita cu ajutorul lui Ionut Muntean, Vlad Andries si Diana de la ISEON. Acum stiu nu numai ce inseamna SEO si SEM si PPC dar stiu si ce presupun, ce rezultate au, cum pot fi exploatate. Si desi era vreme ploaioasa, frig si urat, nu mi-a venit sa casc.
Apoi lucrurile au continuat in timpul saptamanii cand doi prieteni mi-au spus ca vor sa isi faca un business online. Saritoare si libera cu sunt, am convenit sa le scriu eu planul de afaceri.
Si astazi (vineri) am fost la Open Coffee, la Vintage Pub, unde C. Manafu a organizat o conferinta premergatoare a NetCamp. Abia astept NetCamp despre care voi vorbi mai multe. In esenta, la evenimentul asta, vezi toate stadiile, toate lucrurile bune si greselile posibile pe care poti sa le faci pentru ca inveti de la cum sa-ti pitch-uiesti ideea, cum sa ii dai viata, sa o faci reala, cum sa o ingrijesti, cum sa o vinzi, si alte "aplicatii" pe care poti sa le faci (adica este si o sectione MobilDev).
In link vedeti si cine au fost vorbitorii. In a nut shell, un business online nu inseamna o idee geniala, inseamna spate legal si contabilitate, inseamna plan de business pus coerent pe hartie (si, trust my word for it, un plan nu se scrie in 5 pagini, aka sinopsis), inseamna cunostinte in domeniu si daca nu cunosti, asculta cat mai multi oameni care cunosc. In plus sa nu te astepti ca oamenii (vizitatorii) sa pice in fund la ideea ta sau sa fie activi pe site (gen cont sau sa participe cu altceva decat cu commenturi anonime care iti aduc aminte ca trebuie sa faci o vizita la neamuri).
Si iar imi aduc aminte ce a zis un profesor: ai, n-ai chef, te asezi la masa de lucru!

Coco II

Secventa de interviu din WOW, de care am povestit, dar pentru ca o promovez pe Coco, e "default" ca imaginea sa fie si pe blogul meu.
Fetita asta nu cred ca constientizeaza semnificatia pe care o poarta pasiunea ei.



miercuri, 20 octombrie 2010

Coco

Acum 8 ani aveam 16 ani... uf, a trecut mult timp, am evoluat, am invatat... La 16 ani intram la liceu. Dupa ani de pregatire si chin la matematica si romana... si geografie dar acolo nu a fost chin, am dat in final examenul de capacitate, alias capacul. :) Prima zi de liceu, eu in uniforma liceului, de culoarea sobolanului si textura sacului de rafie, cu parul impletit spic si pantofi luati noi.
Erau cativa fosti colegi din generala, ne cautam diriginta, aveam emotii, chicoteam cand au pus imnul Romaniei. In clasa ne masuram fiecare, ne cautam locuri in banci, aveam acel sentiment ca incepe o noua etapa.
Asta faceam eu la 16 ani, la fel ca foarte multi altii.

Crina Coco Popescu a urcat in schimb pe cel mai inalt vulcan din lume (No, cati dintre noi aveau pe to do list asta?) plus "Până acum am adunat în palmares cinci vârfuri din Seven Summits şi şase din Volcanic Seven Summits. Plus şase recorduri în alpinism! Şi toate acestea la doar 16 ani" si pe 2011 urmeaza Everest. Dupa... habar n-am, dar Terra nu stiu ce mai are de oferit...
Am intalnit-o pe COCO la WOW. Inainte sa vorbeasca, a fost prezentat un film cu reusitele Romaniei, cu Nadia, cand lua prima nota de 10 din istoria gimnasticii. Erau momente, dupa cum spune Cristian Topescu, cand Romania nu se multumea cu locul doi si eram recunoscuti in lume pentru rezultatele mari si ambitia noastra.
Putem fi din nou asa dar este nevoie de ajutorul tuturor ca acele valori, ambitii, sa iasa la suprafata sa fie cunoscute si sa poarte drapelul Romaniei mai departe. Romania sa isi promoveze din nou valorile si nu greselile, pentru ca ei sunt brandul nostru de tara, si daca vreti un simbol pentru asta, acela este drapelul tarii pe care COCO il arata pe varful fiecarui munte sau vulcan cucerit!

Are nevoie sa mai stranga fonduri sau materiale pentru expeditia sa astfel incat sa fie prima femeie alpinist EVER care sa cucereasca Seven Summits si Volcanic Seven Summits. Si ca la anul sa cucereasca Everestul. Voi ce spuneti, pentru o fata de 17 ani e bine... nu? Va dau un link catre blogul ei, unde spune de ce are nevoie si conturile la care puteti transfera bani.
DACA NU INTRATI PE SITE JUR CA N-AVETI INIMA!!!

Acum, pe bune!

joi, 14 octombrie 2010

WOW a fost UAU!

Astăzi am fost la WOW. Cea mai frumoasă conferință la care am fost vreodată. Sunt foarte multe lucruri de spus și mâine o să revin cu detalii despre cine ce a spus.

În seara asta vreau numai să apreciez faptul că nu s-a mers pe ceva plictisitor gen ce și cum comunică femeile pe web, cine comunică sau studii de caz. Ci a fost o libertate de exprimare (datorată felului în care a ordonat lucrurile Manafu. Bravo!) care a făcut posibilă acoperirea mai multor arii; de la filosofice (Cristina Bazavan) la psihologice (Andrei Roșca), de la motivare emoțională (Alina Zara) la inspirațional (Coco).

Una peste alta, ce am înțeles eu este că Web-ul este numai o altă cale prin care femeile se exprimă și fac lucruri. Asta au făcut tot timpul: s-au exprimat și s-au implicat. Dar acum au un canal care le oferă vizibilitate, care le ajută să ducă mesajul și cauza mai departe și care evidențiază/stau ca dovadă a importanței activității lor pentru mediul înconjurător.

Cred că trebuie comunicat mai departe, printr-un WOW 2, pentru că așa femeile, dar nu numai, vor avea modele, vor vedea că poți face mai multe, chiar și singur (sau aparent singur), că dacă vorbești tare s-ar putea să se alăture mai mulți. Poate WOW va trece de planul Web și asta am văzut că face deja, spre exemplu cu Coco. Poate va combate ceea ce foarte bine a surprins Andrei Roșca în prezentarea sa: piedicile mentale pe care femeile și le pun.

Atunci când te simți puternică, chiar ești, și nimeni nu se va pune în calea ta pentru că toți apreciază o femeie hotărâtă (poate doar proștii nu, dar vorba lui Badea, ăia trebuie să moară).
Astăzi am trăit într-o Românie foarte bună! Iar în seara asta ascult nocturnele lui Chopin.

marți, 12 octombrie 2010

Ladies first!

În penultimul număr Decât o revistă tema principală viza viitorul României din mâinile femeilor tinere, cele care au o serie de activități menite să urce România prin ajutor, prin promovare, prin acțiune. Că am fost întristată la comentariile pe care le-am citit pe marginea temei e un understatement. De ce sunt femeile băgate în seama? Cine sunt alea despre care vorbește revista? (dacă nu știi informează-te, că ăsta e scopul unei reviste...) Mare lucru fac și tutele astea... rahatul bici și pocnește. Percepția asupra capacității femeilor de a mișca ceva în România este încă extrem de negativă. Și se pare că nu e deloc redundant sau sexist să promovezi ce fac femeile din România. Redundant ar fi să promovezi ce fac bărbații, nu? Și din aceste două ultime fraze ne dăm seama că mai e mult de muncă.
Următorul pas în promovarea femeilor profesioniste este făcut de EVENSYS prin evenimentul Women on Web. Ca să ajungeți la site-ul evenimentului, dați clic pe banner-ul din dreapta. Am onoarea să particip la eveniment și sunt extrem de curioasă care vor fi comentariile atât din cadrul evenimentului cât și după.
Am observat însă două publicuri (cuvântul este corect!) în ceea ce privește topicul „femei” în România. Cel care citește Decât o Revistă cu zâmbetul pe față și speranța că România e în mâini delicate și cel care comentează negativ la orice încercare de a spune că femeile sunt capabile. Cel care se interesează sau află despre WOW, care știe măcar 2-3 nume dintre speakerii WOW și cei care își bat femeia în cap cu giaca, în tramvai, întrebându-le dacă mai au bani (asta am văzut ieri în tramvai).
Normal, WOW nu se adresează categoriei din urmă poate pentru simplu fapt că noțiunea de NET se reduce la MESS, HI5 și poate Libertatea și Click în ediție on-line. Dar până una alta Oana Raluca Brătilă care a comunicat pentru Let's do it România!, care a apărut în Decât o revistă și care este speaker la WOW, a reușit să adune oameni din toate publicurile.
În caz că nu ajungeți la eveniment, puteți asculta întreaga transmisiune LIVE, joi orele 14:00 la Radio Lynx.

marți, 5 octombrie 2010

Morgen? Blifat!

Cotidianul pare a fi un subiect de maxim interes oricând pentru cultura românească. Oricând din cotidian, românul pare să poată extragă umorul, morala, tragicul... Un mic eveniment poate face și desface vieți iar în acele momente mi se pare că trăsăturile unui caracter și trăirile se adâncesc. Nu se exteriorizează dar sunt trăite mai intens, simbolistica se acutizează iar din acel moment spectatorul, martorul poate să rezoneze sau nu.
Săptămâna aceasta am văzut filmul „Morgen” care rulează acum la cinema și piesa de teatru „Blifat” de la Odeon. Ambele aveau în comun acest scenariu al cotidianului deranjat de un element care face și desface. La ambele am fost cu niște prieteni.
Morgen prezintă viața cotidiană a unui nene care locuiește într-un sat lângă granița cu Ungaria. Elementul care perturbă cotidianul este un turc care vrea să treacă granița la unguri ca în final să ajungă în Germania la familia lui. Nenea îl ia pe turc în casa lui și încearcă să îl treacă granița. Sunt unele momente comice dar multe momente care se vor dramatice, cu subînțeles, dar care pe mine nu m-au atins. Multe momente de așteptare, veghe aș putea spune, pentru ca în final să se termine în coadă de pește. Eu sunt un fan al filmelor românești iar iubirea mea a început odată cu „Marfa și banii”.
Însă genul astă de film unde stare de veghe și ceafa unuia sunt părțile preponderente iar finalul mă lasă în derivă mă enervează pentru că lasă impresia că vor să fie mai mult decât de fapt sunt. Prietenilor le-a plăcut foarte mult.
Aseară am fost la Blifat. Piesa de teatru prezintă viața cotidiană a unei familii (părinții și trei copii - unu mic, una mijlocie și unu mare). Sunt aspectele alea pe care le trăim cu toții, când găsești hainele fratelui la tine în dulap, când vă certați că nu aveți intimitate, „Masa e gata în 5 minute”. Acum depinde de la familie la familie, unii se pot regăsi mai mult, unii mai puțin. Elementul care face și desface e cel mic, care spune la un moment dat tot ce știe el despre membrii familiei. Multe momente nostime, personaje savuroase, secvențe din realitate duse la extrem și morala: în familie contează comunicarea!
Fiecare membru al familiei își dorea să vorbească cu cineva dar varianta că ar putea vorbi cu cineva din familie nu se ivea în mintea nimănui. Neexistând comunicare, se adunau frustrări, ciudă, dorința și mai mare de intimitate. Mie mi-a plăcut piesa, prietenilor nu le-a plăcut.
Îi mulțumesc mamei că ne-a dovedit ce mult înseamnă să comunici, să privești lucrurile cu umor, că ne-a pus pe primul loc și suntem o familie unită și ne putem pune baza oricând în celălalt. Am învățat că oricând ai o problemă, a ta sau cu celălalt, să nu o ții în tine că se-mpute. Și așa vei fi și tu și familia din care faci parte, sănătoasă.

vineri, 24 septembrie 2010

Let's ride it, România!

Ce mai fac în ultimul timp? Sport. Dar nu orice fel, ci genul care îți face bătături în palmă.
Mai exact fac școala moto. Ruptură de logică? Să vă explic...
Într-o dimineață, ascultând Radio Guerrilla aud că urmează concursul Car Idol, unde trebuie să cânți o piesă și câștigi ceva. Pentru ziua respectivă aveai de ales între un curs de perfecționare moto și școala moto. Cum avusesem o discuție cu prietenul meu cu o seară înainte, am zis să îi fac un cadou și să îi iau cursul de perfecționare, el fiind pasionat de viața pe doo roți.
Și încep să lălăi la radio Jamiroquai, Virtual Insanity, și câștig premiul. Vaaaai, ce cadou frumos... ce pupături și mulțumiri. I love you too, beibi!
Numai că pentru a face acel curs ai nevoie de motor... ceea ce noi nu aveam. Așa că oamenii au fost extrem de amabili și am putut schimba premiul în școala moto pentru mine. :D
Da, cea cu Ugs pe motor sunt eu...
Și de ce fac sport și bătături în palmă? Pentru că acel model în particular are o accelerație foaaarte dificilă, pe care nu o pot ține constant și dacă vreau să mai și îndrept ghidonul... îmi lucrez toți mușchii care ar putea avea legătură cu mâinile, inclusiv cei faciali.
Dar este extrem de relaxant și asta face cumva să fie un paradox. Deși spun că e relaxant, trebuie să te concentrezi tot timpul: să fii atent cum ții mâinile pe ghidon, ce parte din talpă este pe scăriță, poziția spatelui, să te uiți mereu la următorul obstacol și nu la cel de care tocmai treci, să apeși cu piciorul sau corpul când, cum, unde trebuie.
Eu fac la ElitMoto iar Mircea și Claudiu sunt foarte de treabă. Îți zic ce și cum să faci (nu întotdeauna îți spun și de ce, dar am aflat singură logica fiecărei mișcări și mi-a rămas în minte) și mai ales ce să nu faci. Spre exemplu să pui cu frână cu frâna de mână (sorry) în curbă. Deși primul meu instinct ăsta a fost, mi-am adus aminte și nu am făcut-o.
În week-end-ul ăsta, pentru că nu am nicio ședință, mă duc să mă plimb cu bicla prin Herăstrău. Vă recomand. Asta după „Let's do it Romania!"

joi, 23 septembrie 2010

Am intrat prima la master!!!

Prima pe lista, cu cea mai mare notă, 9.30 și normal, la buget! Masteratul se numește „Management și Comunicare în Afaceri” și este în cadrul SNSPA.
Așa că dacă viitorii posibili angajatori mai oscilează, DON'T!

luni, 20 septembrie 2010

Master.... check!

După o pungă de junk food și o cană de cafea m-a luat cheful de blog. Nu am scris de ceva vreme pe blog pentru că m-am pregătit pentru admiterea la master. Astăzi a fost interviul, totul a decurs bine și acum nu îmi mai fac mustrări de conștiință că scriu pe blog. :)
Experiența de la interviu a fost extrem de plăcută. În comisie a fost un profesor despre care am vorbit în unul din primele posturi de pe blog și care ne spunea la un curs că fie că avem sau nu chef, trebuie să ne așezăm la masa de lucru și cheful poate va veni, dar este important să începi lucrul dintr-un loc.
După cum spuneam, e blogul meu și dacă mă bucur de ceva am să scriu! Acest profesor m-a încurajat dându-mi extrem de valorosul feedback, printre care mi-a spus că sunt foarte inteligentă și că am un discurs foarte bine structurat. Chiar și în cazul în care primești un feedback negativ și îți stă în gât, e mai bine să îl primești decât să nu îl primești deloc.
Nu mai am idei acum. Mă duc să-mi pun ceai în cană și să dorm. Între timp, here is a good night song:

sâmbătă, 4 septembrie 2010

Băieții s-au întors pe treaba lor! (The boys are back in town!)

Astăzi am fost pe poligon, la prima ședinta pe moto. It was greaaat! Dar am fost și la cinema și am văzut The Expandables.
Îmi era dor de un film old scool de actiune, cum numai Stallone putea sa facă. Și în caz că vă îndoiți de capacitățile lui regizorale, nu o faceți. E prea tare! (Expresia se potrivește contextului). Adică din primele 10 min. ești cu genunchii la gură și exclami fără să vrei un „Uaaaaaauuuuu!”. Niște efecte de mai mare dragul, dar FOARTE VIOLENT!
Plot-ul era... un pretext pentru film, sincer. Adică o echipă de mercenari nobili este solicitată pentru o misiune. Misiunea se dovedește a fi prea riscanta, deci echipa condusa de Stallone renunță. Dar intervine fata și scopul suprem.
Am trăit cumva în două lumi în timpul vizionării. Pe de-o parte efectele mă furau și fascinau și pe de altă parte erau glume ironice care făceau trimitere la fapte reale. Gen: Schwarzenegger vrea sa fie presedinte; tipa țipă „This is not your war!” numai că Rocky nu mai spune „'T'is now!”. Și alte glumițe care piperează acțiunea.
Unele persoane cu care am fost la film s-au amuzat mai mult ca faceam umbre pe ecran la sfarsitul filmului, însă mie îmi lipsea un film cu bătăi. Un film cu bărbați preponderent e mai reconfortant decât unul cu tipe.

marți, 31 august 2010

Hopa sus!

Fara comentarii de prisos, ultimul articol al Andreei Marin din Business Woman.

Nu exista nu se poate


de Andreea Marin Banica
De-a lungul timpului, am avut o singura problema. Aceasta nu a fost concurenta, fiindca nu prea am avut o concurenta care sa-mi creeze angoase – si nu o spun deloc cu infatuare.

Mi-am gasit si mi-am creat propriul drum. Problema intervine atunci cand vrei sa-ti definesti o identitate si vrei sa te faci inteles, cand speri ca limbajul tau sa ajunga la sufletul celor care te asculta.

M-am delimitat de… lumea in care traiesc, sa spun asa, nefiind o persoana mondena. La inceput, mi se spunea ca e o grava greseala: "Nu ai cum sa traiesti intr-un astfel de mediu daca nu iesi saptamanal la cinci-sase actiuni de acest gen, daca nu esti snob, daca nu inveti sa discuti despre lucruri banale". "Fii isteata, sunt lucruri plictisitoare, dar de pe urma carora poti profita".
Ei bine, am refuzat sa fac ce nu simt. Merg intr-un loc doar daca am ce sa fac acolo concret, vorbesc doar daca am ceva de spus. Cuvintele nu-mi sunt de folos decat atunci cand exprima ceva. Prefer, altfel, sa tac si sa gasesc locul potrivit mie. E o problema de principiu: intre stimul si raspuns, intotdeauna exista in viata puterea de a alege. Eu asta am ales.

La prima vedere, a fost un dezavantaj, in sensul ca nu-mi faceam destule… relatii, sa spun, in aceasta lume. Reversul medaliei insa a fost unul pe care nu l-am prevazut. Acum am inteles ca discretia e o atitudine cu sorti de izbanda, dar pe termen lung. Nu e nevoie sa tipi, ca sa fii auzit.

Snobismul, goana dupa imagine, superficialitatea – toate acestea imi creeaza repulsie si ma fac sa ma retrag in propria cochilie. Nu-mi doresc sa fiu parte dintr-o astfel de lume, oricate beneficii materiale m-ar ocoli, pentru ca nu sunt, in acest punct, capabila de adaptare. O poveste de departe imi aduce zambetul pe buze si ma face sa cred ca nu gresesc.

Regele Pedro al Braziliei se hotaraste sa ridice primul spital public, lansand un apel pentru a strange fonduri. Dar "oamenii grei" nu raspund acestei chemari. Regele nu se lasa si recurge la o stratagema. Anuntul sau suna astfel: "Cine va da un milion de pesos va primi titlul de Duce, pentru jumatate de milion esti numit Conte, o suta de mii de pesos inseamna titlul de Baron". Ca prin minune, fondurile s-au strans foarte repede. La dezvelirea placii de inaugurare, toti nobilii ce facusera donatii au putut citi urmatoarea inscriptie: "Acest spital a fost ridicat pentru cei suferinzi, din prostia si mandria omeneasca".

Am continuat sa cred intr-un principiu de la care nu abdic: acela ca lupti cel mai bine facandu-ti fara cusur propria munca. Fara a uza neaparat de dreptul la replica, ci alegand ca replica ta sa fie o noua realizare. Cred ca e cel mai bun raspuns pe care poti sa-l dai. Asa am mers inainte, asa sunt si astazi si asa voi ramane.

Cu ceva timp in urma, am fost invitata sa sustin un curs pe teme de comunicare in fata studentilor viitori jurnalisti. Recunosc, am avut un sentiment neobisnuit sa ma aflu de partea cealalta a catedrei, dar am primit cu bucurie ocazia sa impartasesc tainele meseriei, atat cat mi-a fost dat sa le patrund prin experienta proprie, cu cei care abia se aliniasera la start. Vedeam licarul de curiozitate din ochii lor si-mi aminteam de primii mei pasi in televiziune, de anii in care depozitam temeinic fiece sfat venit din partea profesionistilor ce mi-au devenit dascali la inceputuri. Acum era randul meu sa dau mai departe, si m-am aflat la un moment dat in dialog cu studentii pe tema principiilor dupa care m-am ghidat in munca mea, de-a lungul vremii. Sunt pilonii care au fost supusi nenumaratelor incercari si presiuni in cei 15 ani, dar care au rezistat tocmai in virtutea eficientei si justetei lor. Aceste principii formeaza un cod al meu, care se extinde si asupra celorlalte sfere ale vietii, si cine stie, poate va vor fi de folos voua, tinerelor aspirante la statutul de “business woman".

Nu exista "nu se poate"!
Pornesc de la ideea ca intotdeauna exista solutii. Atunci cand cred cu tarie intr-un proiect, imi pun tot sufletul in realizarea lui. Este ca un copil al meu, fata de care mi-am asumat niste riscuri si obligatii: sa-l cresc si sa-l pun pe picioare. Am clar in minte imaginea de final, unde vreau sa ajung, si nu accept ca produsul meu sa fie trunchiat, sau sa se transforme intr-o struto-camila, din cauza inertiilor celor din jur sau a propriilor mele slabiciuni. Imi demonstrez mie ca pot sa duc un lucru pana la capat, caci exact asta imi da masura priceperii si pasiunii mele in profesie. In alta ordine de idei, amintiti-va de celebra definitie a prostiei ca "incremenire in proiect", lansata de scriitorul si filozoful Gabriel Liiceanu. Si cine isi doreste sa se inroleze intr-o armata si asa destul de numeroasa?

"Suntem ceea ce facem in mod repetat. De aceea maiestria nu este un act, ci o deprindere." (Aristotel)
Formarea unor reflexe bune este esentiala in orice meserie. Pe vremuri, exista o traditie foarte sanatoasa, din pacate neglijata in ziua de azi, aceea a uceniciei pe langa un maestru. Menirea ei asta era: de a-ti forma anumite deprinderi prin asimilare, exercitiu, repetitie. Mana olarului priceput este ferma si oala iese perfecta, noi o admiram, dar numai el stie cate tone de lut a stricat pana sa ajunga sa modeleze din cateva miscari un obiect care se poate numi "vas" si nu altceva. Reflexele sunt bune si in viata de zi cu zi. Un om inteligent nu calca de doua ori pe aceeasi grebla. Si nici macar pe-o grebla pe care o vede pentru prima oara in ochi (si nu intre ochi). Evitarea greselilor este cel mai mare castig al exercitiului de "rodare".

Gandeste "castig/castig"
Ofera-i omului din fata ta sau celui care munceste cot la cot cu tine motivatia necesara de a intra in joc si a ramane alaturi de tine. Este o gandire pe termen lung, care da intotdeauna roade. Si nu trebuie sa fie o pacaleala: demersul in echipa chiar e firesc sa fie un castig de ambele parti! Cum altfel poti sa repeti alaturi de partenerul tau o experienta reusita?

Vezi clar prioritatile si respecta-le
Un plan de bataie bine intocmit este deja o treaba pe jumatate facuta. Canalizarea corecta a energiei te scuteste de bajbaiala si de o abordare haotica a sarcinilor, in care obiectivele cu adevarat importante sunt sufocate de cele secundare sau de moment. Risti sa nu mai fii coerent si sa uiti incotro ai pornit si de ce. Poti sa sari din subiect in subiect si din poveste in poveste doar daca esti Sheherezada si "prioritatea" ta este sa nu apuce sultanul sa-ti taie capul inainte sa vezi "zorii mijind".

Documentare inainte de spontaneitate
Pana si "spontanii" Jay Leno si Larry King isi fac sarguincios temele. Autosuficienta vine intotdeauna cu un dar perfid ascuns pe la spate: gafa. Oricat de iute iti merge mintea, pe un teren necunoscut vor functiona intotdeauna reguli pe care, mai mult ca sigur, ai omis sa le iei in calcul. Ca sa nu mai spun ca documentarea este o dovada de respect fata de interlocutor si o cale sigura de a-l atrage in dialog si a-l deschide catre tine. Imi amintesc cu cata placere urmaream meciurile de fotbal, pe vremea cand erau comentate de Cristian Topescu. Nu intelegeam mare lucru din ce se intampla cu "balonul rotund", dar stateam lipita de televizor pentru minunatele digresiuni pe care le facea despre tara gazda sau despre tara de origine, despre capitale, traditii si istoria locurilor de unde se faceau transmisiunile. Era ca o calatorie virtuala, din care reveneam vizibil imbogatita. Mi-e dor de acele meciuri din viata mea de copil…

Nu infrumuseta povestea, nu minti nici macar putintel
Atentie la subtilitati, nuante si omisiuni

Ei, daca nu poti si nu poti sa-ti reprimi meteahna infrumusetarii, mai bine schimba meseria. Cumpara-ti un birou din lemn masiv si fa-te scriitor. Altfel, vei fi prins cu mata-n sac. Ca se intampla azi, ca se intampla maine, adevarul va iesi vrand-nevrand la lumina si iti va zdruncina serios credibilitatea. Or, fara ea, nu-ti va deschide nimeni usa, nici daca vii cu o sorcova pasnica in prag. Iar accentele puse anapoda si omisiunile pot deturna complet sensul unui mesaj, al unei conversatii. De altfel, cine nu stie boala la moda in ziua de azi: vorbele scoase din context si interpretate dupa bunul plac al unora sau altora?

Nu te poti juca cu vietile oamenilor, nu crea eroi, descopera-i!
Nu intri cu bocancii in viata unui om, nici daca te stergi energic pe picioare. Vanatoarea de subiecte si jocul gratuit de dragul amuzamentului poate provoca seisme cat se poate de reale in viata unui om si in anturajul acestuia. Nu te poti crede Dumnezeu, nici daca ti-a iesit o data sau de doua ori jocul de-a papusarul. Exista lucruri mai presus de meserie, dar nu si peste omenie. Pe de alta parte, umfland personaje lipsite de substanta si insailandu-le peste noapte o mantie de Superman-i, risti sa cazi in derizoriu. Superman macar avea chilotii trasi peste nadragi. Aici insa te vei trezi ca lumea de pe strada arata cu degetul si striga: "Regele e gol!" Eroii adevarati exista si mai bine te asiguri ca ai suficienta pregatire si resurse pentru a-i descoperi si pune in lumina.

Nu-ti raporta calitatea muncii tale, nici daruirea pentru meserie, la salariu
Cand muncesti cu pasiune, nu-ti prea sta mintea la altceva. E pacat sa-ti reprimi entuziasmul si sa-ti refuzi sa cresti profesional din pricina banilor. Aprecierea si banul vin in timp, daca esti cinstit si dedicat in meserie.

Uita de ceas
Poti fi pasionat doar de la 8 pana la 4 dupa-amiaza, dupa care sa comuti spre altceva? Priviti la oamenii pe care ii admirati si pe care ii considerati un etalon in profesie, cititi-le biografiile si analizati-le memoriile. Veti descoperi nopti nedormite, idei indraznete si izbucniri de creativitate care nu pot fi indesate intre orele unui program standard. In viata, e un pret pentru fiecare izbanda.

Pune suflet! Vino in intampinarea vocatiei tale
Succesul e direct proportional cu daruirea ta
Este ca legea conservarii energiei. Cat investesti, atata se vede. Ai talent, cizeleaza-l, fa-l sa straluceasca, pune-l in valoare in fiecare demers al tau. Nu-l lasa sa zaca nefructificat, sa se astearna praful peste el. Cat despre succes, exista o vorba care spune ca el este 10% talent si 90% munca.

Crezi in tine, pastreaza-ti verticalitatea in orice conditii
"Nimeni nu va poate leza fara consimtamantul vostru"
(Eleanor Roosevelt)
Un om demn inspira respect, isi cunoaste valoarea si nu abdica de la principiile fundamentale ce-l calauzesc in viata. Le poate cizela, fireste. Cel ce se lasa strivit si imputinat de presiunile exterioare ajunge sa-si insuseasca o constiinta de sclav. Se tradeaza pe sine insusi. Exista intotdeauna liberul arbitru si este alegerea noastra daca sa ne lasam sau nu ingenuncheati si umiliti.

"Ce se afla in urma noastra si ce se afla inaintea noastra sunt lucruri marunte fata de ceea ce se afla inauntrul nostru." (Oliver Wendell Holmes)
Este vorba sa nu devenim prizonieri ai unor amintiri despre cat de destepti si talentati am fost in clasa a 9-a, cand am luat o diploma si-o mentiune si doamna directoare ne-a laudat in fata liceului. Sau la extrema cealalta, sa construim castele in Spania, fantazand pe canapea cum o sa luam noi Marele Premiu si ce minunat o sa fie. Fireste ca e bine sa visezi, dar nu uita ca viata, cea adevarata, se desfasoara acum si aici, iar masura valorii tale iti este data de ceea ce faci in fiecare moment, si ai grija sa dai tot ce poti in fiecare clipa pe care o numesti "prezent". Si nimeni nu te poate instraina de ceea ce ai mai de pret – sufletul, mintea, bagajul de cunostinte. Omnia mea mecum porto (n.r. Tot ceea ce am duc cu mine).

Asculta si cauta sa intelegi inainte de a te face auzit, inteles
A asculta cere la fel de multa pricepere ca si a te lansa in exercitii retorice. Daca fiecare ar da ochii peste cap si ar vorbi in legea lui, n-ar mai exista dialog. Or comunicarea presupune un schimb de energii, o "citire" dincolo de cuvinte a tensiunilor si accentelor subtile exprimate prin voce si prin limbajul trupului. Daca stii sa asculti, vei sti si cum sa reactionezi adecvat si ce cuvinte sa alegi pentru a te face inteles mai bine. Nu risti sa dai cu oistea-n gard si nici sa vorbesti aiurea in tramvai. Mentorul meu, regizorul Valeriu Lazarov, mi-a inoculat constiinta faptului ca tacerea, capacitatea de a asculta cu interes este in munca mea mai pretioasa decat o mie de cuvinte. "Marea descoperire a micului ecran – e obsesia mea – nu este cuvantul, nici imaginea, ci tacerea. Nu exista un lucru mai formidabil si emotionant decat o tacere, cand ii adresezi unui om o intrebare si il vezi, il simti cum se gandeste" scria un alt monstru sacru al televiziunii, a carui carte mi-a fost biblie in meserie: Alexandru Stark. (volumul "Cuvinte si taceri")

Fii constient de performanta si de ambele sale posibile efecte asupra celorlalti
In sfarsit, esti aplaudat. Ai rupt tara-n doua, in sensul ca lumea s-a-mpartit in doua tabere: cei care te admira si cei care nu te suporta. Si unii, si ceilalti te vor dota cu etichete. Unii te vor numi "exceptional, sclipitor si genial", te vor urca pe un piedestal si iti vor pasa toate sarcinile. Ceilalti te vor invidia, te vor clasa drept "parvenit" sau "oportunist", iti vor vana greselile si vor sapa cu ravna sub acelasi podium pe care vremelnic ti se odihnesc picioarele. Important este sa-ti vezi de drumul tau si sa nu incremenesti nici in vanitate, nici in sentimente de descurajare. Destinatia ta trebuie sa fie una singura – urmatoarea performanta.

Nu sari etape in evolutia ta
"O calatorie de o mie de leghe incepe cu primul pas"

Salturile pe scara evolutiei sunt minunate, dar numai in povesti broasca se transforma direct in print, si nu fara interventii stiute din afara. Nu poti cladi ceva solid si durabil, daca nu pui caramida peste caramida. Prin bresele lasate se va plimba curentul, dand glas inconsistentei tale.
Nu-ti fa iluzii: mai devreme sau mai tarziu, chiar daca altii nu vor sti, tu vei simti sub presiunea propriilor lacune ca iti zboara pamantul de sub picioare. Si asta ai dorit, sa simti nesiguranta nisipurilor miscatoare?

Spune nu excesului!
Si nu ma refer aici la sex, shopping si ciocolata!

Fii deschis, o perceptie limitata poate insemna o realitate ignorata
Ideea preconceputa, cliseul in gandire sunt ochelarii de cal pe care ni-i pasam zilnic din comoditate si inertie. Nu poti fi atotstiutor, de aceea tine-ti ochii deschisi si mintea treaza. Viata te va surprinde mereu cu aspecte nebanuite si subiecte noi de explorat. Fii pregatit sa calatoresti si sa-ti largesti orizontul. Si in privinta necazurilor celor din jur, fii constient ca, daca te faci ca nu vezi, nu inseamna ca ele nu exista. Si nimeni nu are garantia ca lui nu i se poate intampla nimic.

Si daca nici un geniu nu o zice bine, atunci cine: "Problemele insemnate cu care ne confruntam nu pot fi rezolvate la acelasi nivel de gandire cu cel in care ne aflam cand le-am creat" – Albert Einstein.

luni, 30 august 2010

Woman, control yourself!

O scurtă idee, referitor la ce am mai spus: raportul dintre un eveniment minor (căruia noi îi putem da dimensiuni apocaliptice) și unul cu adevărat tragic (pierderea celor dragi). Și despre cum felul în care reacționăm la unele vești ne definește ca persoană.

sâmbătă, 28 august 2010

Just got f*cked up on that!

De câte ori v-ați entuziasmat asupra unei idei, ați spus-o tuturor prietenilor după care timpul a trecut și ideea la fel. Tot entuziasmul a avut evoluția unui „Fââââssss!”.
Recunosc că mi s-a întâmplat, că m-am gândit foarte mult la profesorul de filosofie care ne-a spus că suntem un cimitir de proiecte. Nu poți să te risipești de fiecare dată dar e a naibii de dureros când o faci!

Am găsit un scurt articol despre un studiu care în esență spune că atunci când avem o idee, un plan, simplu fapt că spunem altora care este planul nostru oferă suficientă satisfacție creierului încât nu mai suntem atât de motivați să ducem ideea până la capăt.
Și e foarte logic: ai o idee genială,
- dacă o spui prietenilor, ei o să spună că ești super tare și ce idee mișto ai! Prin urmare orgoliul tău e periat și nu mai simți nevoia să duci ideea la bun sfârșit că deja se știeeee ce pui de geniu ești. Și când a trecut timpul și conștientizezi că nu ai îndeplinit ideea îți dai seama că ești brânză bună în burduf de câine. În consecință te demoralizezi, îți pierzi încrederea în propriile puteri.
- dacă nu îți spui ideea, te vei entuziasma singur (ca atunci când pregătești o petrecere surpriză) și vei dori să arăți ce deștept ești tu și că ești în stare. Prin urmare vei avea o reușită și încrederea în tine se va întări.
Să nu ne ascundem după deget, este foarte bine cunoscut faptul că suntem într-o constantă căutare de lăudători (căutăm să fim aprobați și plăcuți and it's killing us când cineva nu ne agrează - dacă noi admirăm persoana respectivă).

Prin urmare taci și fă! Și dacă tot trebuie să vorbești, spune ceea pe ce te bazezi, nu ce visezi! (I jost got f*cked up on that one!

marți, 24 august 2010

Eu donez sânge

Dragii mei,

M-am săturat de semnul exclamării, îndemnuri și porunci. Eu mă duc mâine să donez sânge la Spitalul Floreasca. Dacă vreți și voi să faceți la fel, sunt câteva aspecte de care să țineți cont.
Orele la care acest spital recoltează sunt 7:30 - 11:30. Pe acest site puteți vedeam mai multe detalii.
Persoanele care au sub 50 kg nu au voie să doneze. Vârsta trebuie să fie cuprinsă între 18-60 de ani.
Contraindicații medicale (preluate din foaia pe care mi-a dat-o spitalul Floreasca):
- Hipertensiune arterială - TA peste 180/100
- Hipotensiune arterială - TA peste 100/60
- Cardiopatie ischemică (detalii gasiti aici)
- Intervenții chirurgicale mai recente de 1 an
- Extracții dentare și orice fel de intervenții stomatologice mai recente de 6 luni
- Tratament injectabil în urma cu 3 luni
- Traumatisme craniene cu pierderea cunoștinței (comă)
- Tatuaje, găuri pentru cercei efectuate mai recent de 1 an
- Boli dermatologice, psoriasis, vitiligo, herpes
- Ulcer în puseu acut, operat
- Anemie, sarcină, alăptare, menstruație (7 zile după menstruație)
- Hepatită cronică, acută, virală de tip A, B, C (indiferent la ce vârsta a debutat)
- Boli cu transmitere sexuală: HIV, sifilis
- Boli neuropsihice
- Dioptrii mai mari de minus 4 (miopie forte)
- Viroze (cred, era prost tras la xerox), TBC (indiferent la ce vârsta a debutat)
- Alchoolici

Înaintea recoltării:
- nu se consumă alimente ce conțin proteine animale (ouă, lapte, carne)
- Evitați mâncărurile grase ca hamburgerii, cartofii prăjiți ori înghețata înainte de donare. Testele pentru infecții făcute asupra sângelui donat, pot fi afectate de grăsimi - lipide - ce apar în sânge la câteva ore după ce au fost consumate mâncărurile grase.
- e preferabil să consumați ceva ușor, un fruct, un covrig
- pe hârtia de la spital recomanda consumul de cafea, însă pe site-ul indicat mai sus spunea nu se recomanda nimic ce ar conține cofeină. Eu am tensiunea mică, deci probabil o să iau un travel mug cu cafea la mine.
- fumatul este interzis o oră înainte și după ce donați sânge
- este interzisă conducerea unui autovehicul o oră după donare.
- Consumați mai multe lichide pentru a înlocui volumul pe care îl veți dona. (personal o să-mi iau o sticlă de apă plată)
- Consumați alimente bogate în fier - carne roșie, pește, ficat, fasole, cereale îmbogațite cu fier, stafide sau prune.

Later edit: Nu am putut să donez sânge pentru că am 54 kg în loc de 58 (minima), deci revin cu o corectură. Se donează cam 400 ml în mod normal. Și nici nu voi putea dona vreodata pentru că am ceva probleme cu inima și pot să fac infart. Observați contraindicațiile și toate aceste aspecte și vedem că lista persoanelor care pot dona sânge se reduce dramatic. :( Chiar îmi pare rău că nu pot dona, pentru că eu măcar aveam bunăvoința.

luni, 23 august 2010

Andrei Plesu

Acest blog are scop de informare sau evidentiere a unor idei. Prin urmare in cele ce urmeaza aveti un articol preluat din Dilema Veche, genial, cum altfel.

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Ce nu trebuie să spună un preşedinte

Ca toţi cei care mizează pe instinct mai mult decît pe calcul şi elaborare, pe temperament mai mult decît pe înţelepciune (fie ea şi strict conjuncturală), pe replica usturătoare mai mult decît pe cordialitatea calmă, Traian Băsescu nu pare procupat de problema limbajului, a comunicării adecvate, a igienei stilistice la care ar trebui să-l oblige funcţia. E, ca să zicem aşa, „băiat de băiat“, om dintr-o bucată. „Ce-i în guşă şi-n căpuşă.“ Le spune verde-n faţă. Nu stă prea mult pe gînduri cînd e să te altoiască. Mai ales dacă te legi de el, dacă simte în peisaj vreo „aroganţă“ enervantă. Pînă la un punct, e o alcătuire psihică simpatică, a cărei aură de „sinceritate“, de „autenticitate“ garantează un anumit tip de popularitate. Preşedintele e „de-al nostru“. Nu e fandosit ca alţii, nu vorbeşte în bobote, nu o-ntoarce ca la Ploieşti. Dar asta ne face să uităm că un preşedinte nu trebuie să fie doar „de-al nostru“. Trebuie să fie niţeluş şi „de-ai lor“, de-ai preşedinţilor. Adică să respecte unele reguli, să fie în acord cu „fişa postului“, să ştie bine ce se cade şi ce nu se cade atunci cînd reprezinţi nu particularităţile firii proprii, nu o navă comercială între altele, ci o ţară întreagă. Nu vreau să spun că originalitatea, spontaneitatea, gestul tranşant ar fi, în această postură, interzise. E bine, însă, ca ele să fie ambalate cu grijă, cu inteligenţă şi, dacă se poate, cu un minim bun-gust.

În ultima vreme, Traian Băsescu a evoluat spre o neglijenţă „retorică“ sporită, asupra căreia ar fi indicat să reflecteze, mai ales în vremuri de criză, cînd nivelul de iritabilitate al tuturor e mai ridicat ca oricînd. Un preşedinte nu trebuie, de pildă, să lase impresia că priveşte exodul unei întregi categorii profesionale drept neesenţial. A spune că Revoluţia din decembrie s-a făcut şi în beneficiul celor care vroiau să plece şi n-aveau voie şi că, deci, plecările de-acum sînt o „cucerire“ a democraţiei e ori cinic, ori trivial. În orice caz, e un sofism. Grav e că a reapărut ideea emigrării de nevoie, pe socoteala călătoriei de plăcere. Grav e că sistemul sanitar e în colaps, că medicii sînt blocaţi tehnologic, ofensaţi moralmente, descurajaţi profesional. Da. E bine că oamenii pot să circule prin lume cum vor. Dar ca preşedinte e preferabil să arăţi că, devenit o tendinţă de masă, fenomenul te întristează, te preocupă, te nelinişteşte. Nu să te declari satisfăcut că „rămîn destui“ şi acasă, că fabricăm anual 2000 de alţi medici şi că deci situaţia „nu trebuie dramatizată“. În numele unei mentalităţi asemănătoare, preşedintele a spus cîndva şi că nu trebuie să dramatizăm lipsa autostrăzilor, că turiştii străini pot vizita România cu avionul, că avem prea mulţi filozofi şi prea puţini ospătari, sau că unele forme de învăţămînt sînt caduce, de vreme ce există Google. Astea nu sînt declaraţii „optimiste“ sau „echilibrate“. Sînt retorsiunile euforice ale cuiva care vrea mereu să aibă dreptate.

Un preşedinte nu trebuie nici să se dea pe sine drept exemplu de precaritate salarială: un profesor lucrează 16 ore pe săptămînă, eu – 16 ore pe zi. Ergo: sînt mai prost plătit decît un profesor. E o dublă probă de ignoranţă şi meschinărie. E aproape stingheritor să te afli în situaţia de a explica unui preşedinte de ţară că cele 16 ore de predare ale unui profesor au, ca fundal, lungi zile şi ani de pregătire, că actorii nu „prestează“ strict două ore pe seară ocupîndu-se, în restul timpului, cu tăierea frunzei la cîini, că nu toate meseriile pot fi reduse, cum spunea, cîndva, academicianul Grigore Moisil, la numărul de „ore-cur“ petrecute la birou. E nevoie şi de „ore-cap“, greu cuantificabile. Ca să nu mai spunem că preşedintele nu plăteşte din salariul său nici chirie, nici întreţinere, nici combustibil, că are asigurate, pe gratis (respectiv pe fonduri de protocol), o sumedenie de servicii, pe care muritorii de rînd nici nu le visează. Nu zic: e normal ca preşedintele să beneficieze, pe perioada mandatului său, de asemenea privilegii anexe. Ce nu e normal e ca tocmai el să aducă discuţia la acest nivel.

Preşedintele nu trebuie nici să dea note de bună purtare partidelor politice şi cu atît mai puţin partidului din care provine. A spune: „Nu am nici un amestec în deciziile PD-L, dovadă că dacă era după mine X, Y şi Z ar fi fost evacuaţi“ e ditamai amestecul! Dar aici nu mai e vorba doar despre „ce nu trebuie să spună un preşedinte“. E vorba despre respectul colaboratorilor apropiaţi, despre delicateţe sufletească şi despre loialitate. Despre toate acestea vom vorbi, poate, altădată.

Solutia este chiar sub nasul nostru, dar noi Batman!

Probleme-solutii-mijloace. Viata noastra incepe de dimineata pana seara (si chiar si in somn) sa se invarta in jurul acestor notiuni. Sunt probleme mai mari si mai mici, de la faptul ca am stricat o cravata cand am pus-o in masina de spalat, la faptul ca trebuie sa imi gasesc un job pana la foametea din Cambodia. Problemele din cate vedem sunt mai mari sau mai mici.

Cum naibii nu reusim sa ne luam energia solara de la soare ci uscam si sapam pamantul de sub picioarele noastre, actiune care mai duce si la dezastre ecologice. Da, din nou sunt naiva, dar avem atatea variante si noi o alegem pe cea mai proasta. De ce? Pentru ca este costisitoare, ceea ce duce la un cost platit in buzunarul unor mari corporatii responsabile social.
The economist surprinde foarte bine duelul intre incercarile de implementare a centralelor eoliene si incercarile de a opri implementarea acestora.
Nu stiu altii cum sunt dar eu cand vad centrale eoliene, zau ca ma bucur!

joi, 19 august 2010

Communication vs. Communications

În primul meu an de muncă țin minte că am fost certată de șeful meu că am spus într-un anume context „communications”. Prin urmare am fost foarte atentă la cum folosesc cuvântul. Însă citind discuții pe grupul PR News - LinkedIn pe care l-am mai amintit am văzut cuvântul „communications” folosit foarte des. Prin urmare am făcut nițică cercetare și am găsit următoarele:
- communication - este atunci când procesul este direct, asculți, vorbești; comunicarea non-verbală intră tot aici.
- communications - este atunci când procesul este intermediat/ realizat prin diverse canale de comunicare, chiar dacă vorbim și de telefon...
Informația am luat-o de aici.
Prin urmare o strategie de PR (strict) este „communication” și strategia aplicată este „communications”?
Dacă aveți și alte informații vă rog comment.

joi, 12 august 2010

Don't you ever think no one's better than you

Trec printr-unul din momentele alea în care toate lucrurile, precum în Alchimistul, converg spre o idee care începe să se contureze în mintea ta. Și sunt în unul din momentele alea în care sintetizezi experiența trecută și pleci ureche numai la anumite vorbe care te duc la o epifanie.
Ieri m-am uitat la TED destul de mult și la un discurs al lui Sir Ken Robbinson care a durat o ora dar a meritat fiecare minut. Prin urmare va pun si un link. Bineînțeles, nu mi-a scăpat discursul lui în TED (și dacă nu știți despre ce e vorba, după cum spunea și el, „where were you?”). Alte teme pe care am ascultat discursuri, pe lângă cele ale creativității, imaginației, motivației, au fost cele ale jocului. Ceea ce mi-a deschis prima dată ochii a fost povestea, în imagini, a unei interacțiuni dintre un husky și un urs polar. În mod foarte expresiv, ursul polar pornise cu o atitudine agresivă însă husky-ul era pus pe joacă, dădea din coadă, se punea pe labele din față. În următorul moment ursul polar se ridică în două labe însă labele lui nu au ghearele scoase, ci sunt moi... și încep să se joace într-un mod care ar face orice fată să spună „ooooohhhh, ce drăguț!”.

Acum să revenim la noi, ființe raționale și orgolioase. Nu știu despre alții, dar eu de câte ori am adoptat atitudinea husky-ului „am scăpat cu viața”. Am transformat o situație care se anunța a fi tensionată, cu replici acide și obositoare în una sănătoasă, deschisă, chiar dacă era vorba de o critică. Însă la un moment dat societatea m-a educat să reacționez agresiv pentru că altfel ceilalți vor crede că ei au dreptate, că nu e bine să ai o atitudine deschisă pentru că vor intra ceilalți cu bocancii în viața ta. Uneori așa e. Dar de ce să țip la una de la Vodafone care m-a sunat să îmi spună că trebuie să îmi plătesc factura că mâine am scadență? Nu mi-a jignit cu nimic statutul, nu mă consider rău platnică și nici invadată de apelul ei. În schimb i-am mulțumit de notificare și i-am spus că nu sunt probleme, am cont debit și banii se vor lua automat. Și-a cerut scuze dacă m-a deranjat și ne-am urat o seara frumoasă. Pentru această conversație am fost făcută „gaină” pentru că trebuia să o fac pe aia cu ou și cu oțet că nici măcar nu eram restanțier și ea mă deranjează cu telefoane. Eu în schimb cred că am procedat cum trebuie.
Mai trebuie să și râdem, să reacționăm omenește pentru că oameni suntem, toți trecem prin aceleași probleme și bucurii. Nu înțeleg de ce insistăm să ne facem viața grea reciproc. Cu riscul de a-mi lua și bobârnace, nu am de gând să acumulez energie negativă dând replici deștepte și tăioase doar ca să mă simt eu mai deșteaptă decât alții. Dar nici să adun frustrări. Totul trebuie să fie făcut natural. Chiar și un câine muscă mâna care îl bate.
Și pe final o melodie care spune ce mai am eu de spus în metafore frumoase. Și o metaforă care pe mine mă amuză și bine-dispune: God's great banana skin.
Don't you ever think no one's better than you!

Sunt multe

miercuri, 11 august 2010

Știrile lor

Va ofer spre atenție o știre apărută în The Economist (mică paranteză să îi mulțumesc lui Andrei Savu că mi-a băgat sub nas The Economist și Time Magazine și mi-a deschis apetitul).
De ce mi-a atras atenția această știre? Pentru că vorbește despre posibilitatea de a face în Anglia o fermă cu o capacitate de 8000 de vaci (Holstein). În primul rând am citit articolul pentru că se discuta o astfel de posibilitate și în al doilea rând pentru discuțiile adiacente, referitoare la poluare, la efectele pe care le vor avea asupra rasei, asupra riscurilor, cum ar fi un virus care să pătrundă în hoardă, despre posibilitatea de a capta gazele emise de vaci, efectele care le va avea asupra prețului laptelui și produselor adiacente și asupra micilor fermieri.
Este o altă lume dincolo de granițele României. Și eu îmi dau ochii pe spate când aud fraze de genul ăsteia. M-am săturat de auto-victimizare și hiperbolizarea kktului în care suntem. Dar astea sunt alte discuții la care am să revin mai târziu. Dar imaginați-vă o astfel de discuție în presa românească. În primul rând ar râde toată lumea de un astfel de plan și nu ar fi considerat posibilitate iar în al doilea rând întrebările adiacente ar ține de cine face ferma, cu ce bani și ce legături are cu lumea politică. Right?
P.S.: Atenție și la comentariile cititorilor.

marți, 10 august 2010

Site-ul meu de joacă

Mi-am actualizat site-ul cu lucruri făcute de mână.
Deși pe site în acest moment sunt numai bijuterii, urmează să public și poze cu perne, vaze, cutii și alte obiecte frumoase. Va rog, dacă considerați necesar, spuneți-mi dacă vă plac sau nu, ce vă place, ce nu. Nu mă lăsați în ignoranțăăăăă! :)
Prin urmare, www.făcutdemână.ro.

duminică, 8 august 2010

Public țintă Fanta: mamele

Now how did they reach this conclusion? Ati vazut ultima reclama Fanta? În primul rând de când Fanta e o „ea”? În prima parte a reclamei spune „.... o Fanta”. „O sticlă de fanta”? Știu că nu avem un „it” în română, dar nici nu cred că e ok să spui „o fanta”... draguța de ea.
Și în urma căror cercetări au ajuns la concluzia că trebuie să se adreseze mamelor? În timp ce segmentul mamelor este acaparat de sucuri naturale, care folosesc „tot fructul” (chiar și partea albă din portocală!) Fanta intră pe piața și spune că nu are coloranți și toate celelalte care se spune că nu se mai folosesc acum și poți cumpăra cu încredere acum Fanta, ca să fii o mamă ideală. Numai mie mi s-a tăiat firul aici? În primul rând parcă băuturile carbogazoase nu se adresau mamelor decât dacă vorbim despre Adria.
Reclama vine mult prea ca nuca în perete, nu teasing sau warm-up, fără avertizment schimbă publicul țintă și vorbesc mamelor.... Is it just me?

marți, 3 august 2010

The London type of communication

Am fost în Londra imediat ce am terminat cu licența (și prin alte părți) și de aceea nu am mai scris. Dar mi-am propus să scriu despre cum am văzut eu industria comunicării, în special în advertising, că era cea mai la îndemână.
Vă aduceți aminte de reclamele alea la detergenți imediat după comunism, filmate în casa, unde mesajul era că detergentul cutărică spală și lasă un parfum plăcut? Cam așa mi s-au părut toate. Nu zic, acum reclamele pornesc de la aceeași idee, însă execuția e mai plăcută sau mai nișată, dacă vorbim de Ariel, care văd că se axează mai mult pe utilizarea profi, Persil care vorbește cu mamele și veșnicul Bonux.
În Londra simțeam că cei care au făcut reclama mă cred pe mine prost și trebuie să îmi silabisească ce face produsul respectiv, sau pur și simplu aveam un personaj în fața mea care îmi spunea că pot să rămân la vechiul meu produs (imagine de cât de chinuit sunt cu produsul meu) și apoi o înșiruire de cum m-ar ajuta pe mine produsul X-ulică. Și btw, dacă nici reclama asta nu te convinge, ești o scamă! Iar ce m-a dat pe spate a fost corul de la sfârșitul reclamei care, ca nuca în perete, cânta sloganul. De când nu ați mai auzit așa ceva.
Să nu fim totuși 100% Gică Contra. Am apreciat că se axau foarte mult pe mesaj, pe beneficii, și nu toate reclamele în România fac asta. De multe ne amintim, ca execuție, dar nu știm ce au spus. Spre exemplu: Zboară, puiule, zboară! Acesta este modelul românesc. Englezii ar fi spus cât de fragedă e carnea pentru că găinile sunt crescute pe câmpii și am fi avut, probabil, imaginea unui moșuleț în cizme de gumă (dar cu sacou în carouri). În fine, prindeți voi ideea.
Ca să nu aducem aminte de outdoor. Cred că 70% din outdoor era dedicat filmelor noi lansate. Iar pentru restul nu garantez... dar trebuie să fii fost și vreun outdoor la alte produse... Pe de altă parte, la ei nu o să vezi banner mare cât un bloc.
Și nu pot să nu aduc aminte de BP... după cum spunea un profesionist pe un grup de pe de pe LinkedIn: „ jaw droppingly, outrageous statements by BP's CEO and Chairman ("it's a big ocean," "I want my life back," "BP cares about the 'little people')”.
Tot în aceeași discuție o firmă de PR a pus un link către site-ul companiei unde aceasta a postat care ar fi strategia lor pentru BP. În mod cert, parte din acele acțiuni erau mai bune decât ce face firma actuală a BP.
Dar altfel nu poți să nu te întrebi unde sunt campaniile alea din UK care câștigă așa de des la Cannes Lions?

Aaaaaand SLAP!