Abia mai am rabdare sa citesc editoriale. Stau la job, si citesc o revista interesanta, dar nu am rabdare sa citesc editoriale care stiu mi`ar da o hrana sufleteasca. Nu vreau sa ma bazez decat pe fapte, pe cifre, pe lucruri. Ce sec este, dar e sigur. Si acum mi se face dor de teatru, de trupa de teatru si colegi, de cor, si nu imi e dor de momentele alea, ci imi e dor de sentimentul ca te exprimi pe deplin. Si nu prin cuvintele altora.
Si mi`e dor de priviri, de hohote de ras, de nervi si injuraturi spuse cu sinceritate, si care te fac sa mustacesti, si nu sa fierbi de ciuda, si vreau sa scap de sabloanele in care m`am prins. MI`e dor de adancime.
A spune e mai simplu.
joi, 25 septembrie 2008
luni, 22 septembrie 2008
O palma peste fata
Azi am fost martora unui eveniment care mi`a dat fiori pe sira spinarii si m`a facut sa iau in serios participantii la trafic din Bucuresti, statutul femeii de azi, statutul barbatului, siguranta pe strada, cine si cum ti`o ofera.
Titlul nu este o expresie de data asta, ci este la propriu.
Eram in tramvai, ascultam un audiobook si ma uitam pe geam. Tramvaiul in care eram trebuia sa o faca la dreapta, dar pentru ca un taxime-trist a tinut sa intre in coloana, desi nu mai avea loc, a blocat linia de tramvai. Daca s`a blocat tramvaiul, s`a blocat si toata coloana in care a vrut sa intre testosteronul. 10 masini au inceput tot felul de manevre pentru ca Taxius, zeul tuturor strazilor si semafoarelor din Bucuresti, sa intre in coloana si sa elibereze tramvaiul. Taximetristul a urla la masina din fata sa ii faca loc sa intre, chiar daca si aceea era bagata pana la refuz in celelalte. Cred ca este necesar sa mentionez ca in masina era o tipa foarte finuta, blonda, cu numar de Timisoara. La unmomendat, dupa ce el a urlat in toate felurile la ea, domnisoara s`a dat jos din masina si a tipat si ea la el, ca nu mai are loc sa se dea mai incolo, dupa care a intrat in masina. Testosteron a simtit ca el trebuie sa fie cel care pune punct, asa ca s`a dus la masina domnisoarei, si i`a aplicat un dos de palma, de i`au sarit ochelarii.
Bine`nteles ca domnisoara nu s`a dus sa`l ia la pumni, bine`nteles ca el a injurat`o in continuare din masina, bine`nteles ca alti testosteroni au rezonat (adica au zis "hahaha, asa, asa!" - pentru alti testosteroni) si bine`nteles ca taximetristul nu va pati nimic, unless tipa are un prieten care o iubeste tare mult.
Credeam ca soferii din Bucuresti se rezuma la idea ca ei sunt buricul targului, ca toata lumea, mai putin ei, sunt boi si vaci proaste, si la un claxon asezonat cu injuraturi. Cuvinte precum "respect" si "civilizatie" sunt ca peretele in nuca. Vorba lui Dobro si Craiu: "testosteron"... pe care il imprumuta si prea multe femei.
Ce faci, tu femeie, cand primesti in trafic o palma peste fata? Fie ea la propriu sau figurat. O intorci? Apelezi la cineva sa i`o intoarca? Suni la politie, care iti va da si ea o palma peste fata?
Sau, ca sa le eviti, stai cu frustrarea ta in masina cu geamurile inchise si portiere blocate.
Titlul nu este o expresie de data asta, ci este la propriu.
Eram in tramvai, ascultam un audiobook si ma uitam pe geam. Tramvaiul in care eram trebuia sa o faca la dreapta, dar pentru ca un taxime-trist a tinut sa intre in coloana, desi nu mai avea loc, a blocat linia de tramvai. Daca s`a blocat tramvaiul, s`a blocat si toata coloana in care a vrut sa intre testosteronul. 10 masini au inceput tot felul de manevre pentru ca Taxius, zeul tuturor strazilor si semafoarelor din Bucuresti, sa intre in coloana si sa elibereze tramvaiul. Taximetristul a urla la masina din fata sa ii faca loc sa intre, chiar daca si aceea era bagata pana la refuz in celelalte. Cred ca este necesar sa mentionez ca in masina era o tipa foarte finuta, blonda, cu numar de Timisoara. La unmomendat, dupa ce el a urlat in toate felurile la ea, domnisoara s`a dat jos din masina si a tipat si ea la el, ca nu mai are loc sa se dea mai incolo, dupa care a intrat in masina. Testosteron a simtit ca el trebuie sa fie cel care pune punct, asa ca s`a dus la masina domnisoarei, si i`a aplicat un dos de palma, de i`au sarit ochelarii.
Bine`nteles ca domnisoara nu s`a dus sa`l ia la pumni, bine`nteles ca el a injurat`o in continuare din masina, bine`nteles ca alti testosteroni au rezonat (adica au zis "hahaha, asa, asa!" - pentru alti testosteroni) si bine`nteles ca taximetristul nu va pati nimic, unless tipa are un prieten care o iubeste tare mult.
Credeam ca soferii din Bucuresti se rezuma la idea ca ei sunt buricul targului, ca toata lumea, mai putin ei, sunt boi si vaci proaste, si la un claxon asezonat cu injuraturi. Cuvinte precum "respect" si "civilizatie" sunt ca peretele in nuca. Vorba lui Dobro si Craiu: "testosteron"... pe care il imprumuta si prea multe femei.
Ce faci, tu femeie, cand primesti in trafic o palma peste fata? Fie ea la propriu sau figurat. O intorci? Apelezi la cineva sa i`o intoarca? Suni la politie, care iti va da si ea o palma peste fata?
Sau, ca sa le eviti, stai cu frustrarea ta in masina cu geamurile inchise si portiere blocate.
duminică, 14 septembrie 2008
Genul programului: comedie neagra
Bag de seama ca nici nu public mai mult pe blog, dupa cum promisesem (than again, promisses are made to be broken) si mai nou ma fac critic de film. Dar daca vad ceva frumos, trebuie sa spun lumii mai departe. Am mai vaut un film excelent.
Filmele englezesti (nu toate, binenteles) au fost mereu slabiciuna mea. Sunt spumoase, inteligente, trebuie sa aiba un umor negru, iar acea raceala cu care trateaza englezii lucruri socante, precum un omor, este absolut delicioasa.
Filmul pe care l`am vazut "se intituleaza" (ma amuzat verbul asta) "Death at a funeral". Va dati seama dupa titlu ca e as black as it gets. E o combinatie de familism, santaj, dragoste, grotesc, droguri, homosexualitate, nudism (dar care te face sa razi in hohote, si nu sa pui mana pe ochii celor sub 12 ani) si binenteles moarte, daca tot e o inmormantare.
Un "melange" foarte ponderat, nu cu acea exagerare cu care ne plictiseste Hollywood`ul, cu o multime de personje , care abia astepti sa vezi ce patesc, unde care fiecare in parte isi face rolul perfect. Si spun perfect cu toata gura. Apropo de asta, citeam pe imdb un comentariu la film, in care cineva comenta jocul actorilor. Si spunea ca Alan Tudyk a fost un deliciu, dar si Mathew MacFathien, dar si ala, si daca il pomenesc pe asta, trebuie sa il pomenesc si pe celalalt, cu care a facut un cuplu nemaipomenit. Dar defapt toata distributia a picat numai bine pe rol.
Vad ca am ramas fara epitete la superlativ din lista si asa saracacioasa, pentru un film din 2007, dar al carui umor nu are varsta. Va atasez un trailer, nu linkul, dupa cum faceam de obicei, pentru ca imi doresc din inima (cum ar spune Mihaela Radulescu) sa rada si altii pana nu mai pot respira, asa cum am patit eu.
Filmele englezesti (nu toate, binenteles) au fost mereu slabiciuna mea. Sunt spumoase, inteligente, trebuie sa aiba un umor negru, iar acea raceala cu care trateaza englezii lucruri socante, precum un omor, este absolut delicioasa.
Filmul pe care l`am vazut "se intituleaza" (ma amuzat verbul asta) "Death at a funeral". Va dati seama dupa titlu ca e as black as it gets. E o combinatie de familism, santaj, dragoste, grotesc, droguri, homosexualitate, nudism (dar care te face sa razi in hohote, si nu sa pui mana pe ochii celor sub 12 ani) si binenteles moarte, daca tot e o inmormantare.
Un "melange" foarte ponderat, nu cu acea exagerare cu care ne plictiseste Hollywood`ul, cu o multime de personje , care abia astepti sa vezi ce patesc, unde care fiecare in parte isi face rolul perfect. Si spun perfect cu toata gura. Apropo de asta, citeam pe imdb un comentariu la film, in care cineva comenta jocul actorilor. Si spunea ca Alan Tudyk a fost un deliciu, dar si Mathew MacFathien, dar si ala, si daca il pomenesc pe asta, trebuie sa il pomenesc si pe celalalt, cu care a facut un cuplu nemaipomenit. Dar defapt toata distributia a picat numai bine pe rol.
Vad ca am ramas fara epitete la superlativ din lista si asa saracacioasa, pentru un film din 2007, dar al carui umor nu are varsta. Va atasez un trailer, nu linkul, dupa cum faceam de obicei, pentru ca imi doresc din inima (cum ar spune Mihaela Radulescu) sa rada si altii pana nu mai pot respira, asa cum am patit eu.
marți, 2 septembrie 2008
All in #*%$*# Brugges!
Am vazut un film excelent week`endul trecut. “In Brugges”, in regia lui Martin McDonagh, cu Colin Farell, Brendan Gleeson si Ralph Finnes. Dupa cum citem si in comentariile de pe imdb, filmul este o gura de aer proaspat, dintr`o industrie incarcata de clisee, happy ending si menajamente.
Filmul surprinde realitatea unor asasini platiti, greseli si consecinte in aceasta meserie, dar si onoarea la care acestia tin.
Inceputul filmului este ambiguu, si nu intelegi de ce doi oameni sunt in Brugges, din cate se pare impotriva vointelor lor. Pe scurt, intriga sta in felul urmator: Ray, un asasin platit, interpretat de Colin Farell, a ucis din greseala un copil. Seful lui, Harry interpretat de Ralph Finess, i`a ordonat lui si colegului lui, Ken (Brendan Gleeson) sa plece din Londra in Brugges si sa astepe noi instructiuni. Instructiunile le`a primit numai Ken, si constau in uciderea lui Ray, pentru greseala. Acesta refuza sa o faca, avand convingerea ca Ray se caieste si va incerca sa faca ceva mai bun cu viata lui. Pentru dezonorare, Harry vine in Brugges sa ii ucida pe amandoi. Desi planurile fiecaruia par simple, destinele si principiile fiecarui duc la un cu totul alt rezultat, care impresioneaza prin realism.
Filmul este format din paradoxuri. Pe deoparte, Brugges este un oras de vis din Belgia, si totul in acel oras pare ca tine de basm. Orasul vine in totala contradictie cu drama pe care o traiesc personajele. Pe de alta parte, lumea acestor asasini este in totala contradictie cu lumea normala si viata obisnuita a celor din Brugges. Chiar si atunci cand Ray sau Harry au de aface cu persoane din sfera narcoticelor sau armelor bruggiene, care apartin tot campului lexical al infractiunii, acestia se disting de caracterele celorlalte personaje.
Paradoxul sta si in personaje. Evolutia personalitatii personajelor, principiile si actiunile, omenia si sangele rece cu care vorbesc despre lucruri amuza dar in acelasi timp iti dau un fior rece pe sira spinarii, la gandul ca oamenii se imunizeaza la moarte. Si desi moartea este presenta pe parcursul filmului, aceasta devine numai un context prin care personajele traiesc.
Colin Farell face un rol minunat, profund si credibil. Desi plange, incearca sa se sinucida, nu este in niciun moment patetic, cum l`am vazut spre exemplu in „Alexandru”. Desi omoara un copil, cainta si suferinta lui, sinceritatea si bucuria pe care le traieste, toate progresiv, te fac sa`ti doresti inca o sansa pentru „the poor punk” (amarat). Ralph Finnes este ca intotdeauna elegant, si parca reprezinta constiinta morala a intregului film.
Un film piperat cu empatie si umor, in care se spune f*** de 126 de ori in 107 minute.
Voila doua dialoguri:
Ray: Harry, I've got an idea.
Harry: What?
Ray: My room faces out the canal, right? I'm going to go back to me room, jump into the canal, see if I can swim to the other side and escape.
Harry: All right.
Ray: If you go outside around the corner, you can shoot at me from there and try to get me. That way we'll leave this lady and her baby out of the whole entire thing.
Harry: You completely promise to jump into the canal? I don't want to run out there, come back in ten minutes, and find you ******* hiding in a cupboard.
Ray: I completely promise, Harry. I'm not going to risk having another little kid dying on me.
Harry: So, hang on - I go outside and I go which way? Right or left?
Ray: [upset] You go right, don't you? You can see it from the doorway! It's a big ******* canal!
Harry: All right. Jesus. I only just got here, haven't I? Okay, on the count of one, two, three, go. Okay?
Ray: Okay.
[long pause]
Ray: What? Who says it?
Harry: Well you say it.
Marie: You people are mad!
Ray: Do you think this is good?
Ken: Do I think what's good?
Ray: You know, going around in a boat, looking at stuff?
Ken: Yes, I do. It's called sight-seeing.
Vizionare placuta!
Filmul surprinde realitatea unor asasini platiti, greseli si consecinte in aceasta meserie, dar si onoarea la care acestia tin.
Inceputul filmului este ambiguu, si nu intelegi de ce doi oameni sunt in Brugges, din cate se pare impotriva vointelor lor. Pe scurt, intriga sta in felul urmator: Ray, un asasin platit, interpretat de Colin Farell, a ucis din greseala un copil. Seful lui, Harry interpretat de Ralph Finess, i`a ordonat lui si colegului lui, Ken (Brendan Gleeson) sa plece din Londra in Brugges si sa astepe noi instructiuni. Instructiunile le`a primit numai Ken, si constau in uciderea lui Ray, pentru greseala. Acesta refuza sa o faca, avand convingerea ca Ray se caieste si va incerca sa faca ceva mai bun cu viata lui. Pentru dezonorare, Harry vine in Brugges sa ii ucida pe amandoi. Desi planurile fiecaruia par simple, destinele si principiile fiecarui duc la un cu totul alt rezultat, care impresioneaza prin realism.
Filmul este format din paradoxuri. Pe deoparte, Brugges este un oras de vis din Belgia, si totul in acel oras pare ca tine de basm. Orasul vine in totala contradictie cu drama pe care o traiesc personajele. Pe de alta parte, lumea acestor asasini este in totala contradictie cu lumea normala si viata obisnuita a celor din Brugges. Chiar si atunci cand Ray sau Harry au de aface cu persoane din sfera narcoticelor sau armelor bruggiene, care apartin tot campului lexical al infractiunii, acestia se disting de caracterele celorlalte personaje.
Paradoxul sta si in personaje. Evolutia personalitatii personajelor, principiile si actiunile, omenia si sangele rece cu care vorbesc despre lucruri amuza dar in acelasi timp iti dau un fior rece pe sira spinarii, la gandul ca oamenii se imunizeaza la moarte. Si desi moartea este presenta pe parcursul filmului, aceasta devine numai un context prin care personajele traiesc.
Colin Farell face un rol minunat, profund si credibil. Desi plange, incearca sa se sinucida, nu este in niciun moment patetic, cum l`am vazut spre exemplu in „Alexandru”. Desi omoara un copil, cainta si suferinta lui, sinceritatea si bucuria pe care le traieste, toate progresiv, te fac sa`ti doresti inca o sansa pentru „the poor punk” (amarat). Ralph Finnes este ca intotdeauna elegant, si parca reprezinta constiinta morala a intregului film.
Un film piperat cu empatie si umor, in care se spune f*** de 126 de ori in 107 minute.
Voila doua dialoguri:
Ray: Harry, I've got an idea.
Harry: What?
Ray: My room faces out the canal, right? I'm going to go back to me room, jump into the canal, see if I can swim to the other side and escape.
Harry: All right.
Ray: If you go outside around the corner, you can shoot at me from there and try to get me. That way we'll leave this lady and her baby out of the whole entire thing.
Harry: You completely promise to jump into the canal? I don't want to run out there, come back in ten minutes, and find you ******* hiding in a cupboard.
Ray: I completely promise, Harry. I'm not going to risk having another little kid dying on me.
Harry: So, hang on - I go outside and I go which way? Right or left?
Ray: [upset] You go right, don't you? You can see it from the doorway! It's a big ******* canal!
Harry: All right. Jesus. I only just got here, haven't I? Okay, on the count of one, two, three, go. Okay?
Ray: Okay.
[long pause]
Ray: What? Who says it?
Harry: Well you say it.
Marie: You people are mad!
Ray: Do you think this is good?
Ken: Do I think what's good?
Ray: You know, going around in a boat, looking at stuff?
Ken: Yes, I do. It's called sight-seeing.
Vizionare placuta!
luni, 1 septembrie 2008
Mare la bulgari...
Am fost si eu la Bulgari, cum merge tot romanul fara litoral in tara lui. Ei, sa nu fiu rea, se spunea ca acolo sunt servicii bune (adica mai bune decat la noi), preturi mici si peisajul mai frumos, doi in unu, munte si mare.
Nu o s`o lungesc foarte mult. Am fost la Nisipurile de Aur, dar depinde pe a cui plaja erai ca sa vezi nisipuri de aur. Erau si scoici, si pietre, dar nu`ti rupeai totusi picioarele. Apa... depindea de curentii marini, cam ca la orice mare. Odata mai curata, odata mai murdara... preponderent nu te scarbeai cand intrai sa te balacesti, si cert e ca se strangeau algele de pe mal.
Plecam acum de pe plaja prin statiune. Oferta pe tarabe slaba spre foarte slaba. Aceleasi lucruri peste tot iar preturile.... O poseta din carpa, care nu iti lasa o lacrima in coltul ochiului, 60 RON, plin de curele cu D&G, esarfe, bratari si margele. Am avut impresia ca au o obsesie pentru facaturi, in sensul ca toate esarfele/posetele/curelele/accesoriile erau de la Versace, D&G (Daniel & Gabriel cum ar spune cocalari.ro), YSL. In plus, toate erau, desi ieftine, scumpe.
Altceva: MANCAREA ERA SCUMPA!!! Dovada, o pizza - 28RON, paste - 20RON, frigarui - 340 RON, porumb fiert - 6 RON. Si lista poate sa continue.
Oricum, odata se merita sa mergi, macar sa vezi campuri pustii, de la vama spre statiune, cat de ramasi in urma sunt, lada niva si moskvici, cati romani sunt acolo, mai ales in week`end si sa nu ratati castelul Balcic.
A, sa nu uit, mancarea pe langa ca e scumpa, e grasa si nu e gustoasa. La intoarcere am mancat in Vama, si era atat de buuuuuun! Si ca tot am ajuns si aici, Vama Veche e o statiune superba, nu prin aspect, ci prin senzatie. N`am stat decat 2 ore, cat am mancat si ne`am plimbat pe plaja, dar e altfel... te face sa zambesti. :)
Cam atat. Pentru informatii suplimentare, contactati`ma prin comment.
Nu o s`o lungesc foarte mult. Am fost la Nisipurile de Aur, dar depinde pe a cui plaja erai ca sa vezi nisipuri de aur. Erau si scoici, si pietre, dar nu`ti rupeai totusi picioarele. Apa... depindea de curentii marini, cam ca la orice mare. Odata mai curata, odata mai murdara... preponderent nu te scarbeai cand intrai sa te balacesti, si cert e ca se strangeau algele de pe mal.
Plecam acum de pe plaja prin statiune. Oferta pe tarabe slaba spre foarte slaba. Aceleasi lucruri peste tot iar preturile.... O poseta din carpa, care nu iti lasa o lacrima in coltul ochiului, 60 RON, plin de curele cu D&G, esarfe, bratari si margele. Am avut impresia ca au o obsesie pentru facaturi, in sensul ca toate esarfele/posetele/curelele/accesoriile erau de la Versace, D&G (Daniel & Gabriel cum ar spune cocalari.ro), YSL. In plus, toate erau, desi ieftine, scumpe.
Altceva: MANCAREA ERA SCUMPA!!! Dovada, o pizza - 28RON, paste - 20RON, frigarui - 340 RON, porumb fiert - 6 RON. Si lista poate sa continue.
Oricum, odata se merita sa mergi, macar sa vezi campuri pustii, de la vama spre statiune, cat de ramasi in urma sunt, lada niva si moskvici, cati romani sunt acolo, mai ales in week`end si sa nu ratati castelul Balcic.
A, sa nu uit, mancarea pe langa ca e scumpa, e grasa si nu e gustoasa. La intoarcere am mancat in Vama, si era atat de buuuuuun! Si ca tot am ajuns si aici, Vama Veche e o statiune superba, nu prin aspect, ci prin senzatie. N`am stat decat 2 ore, cat am mancat si ne`am plimbat pe plaja, dar e altfel... te face sa zambesti. :)
Cam atat. Pentru informatii suplimentare, contactati`ma prin comment.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)