vineri, 29 octombrie 2010

Profesionişti în comunicare!...Staţi calmi... :|

În ultimul timp am intrat mai mult decât obişnuiesc pe site-uri de PR, pe bloguri ale unor oameni care au legătură cu domeniul PR, am fost la 3 conferințe pe social media în o săptămână... şi un lucru mi-a sărit în ochi şi, nu că nu l-aş fi văzut de când am dat la facultatea de Comunicare şi Relaii Publice, dar acum a început să mă calce pe nervi.
Categorii, secţiuni, întâlniri, discuţii pe subiectul "Ce greşeli fac PR-iştii". Şi de aici pregătiţi ouăle stricate şi roşiile, bocanci împuţiţi şi vorbele grele! Arhicunoscut e ARHI; pe scurt el nu are o părere bună despre oamenii din PR.
Dar de unde atât negativism direcţionat spre această profesie. Ei, nu cred că e vorba de negativism, ci mai mult starea pe care ţi-o dă critica, că tu eşti deştept şi celălalt, care ar trebui să fie deştept, e de fapt prost şi tu eşti cu atât mai deştept cu cât vezi ce prost e ăla.
Dar de ce noi?!? Pentru că noi suntem mai vizibili şi oamenii cu care vorbim sunt mai vizibili. Prin urmare orice greşeala este vizibilă şi taxată de două ori. Totodată, TOŢI (oameni din companii, jurnalişti, bloggeri şi în general cu oricine ai colabora în calitate de PR Manager) se aşteaptă ca tu să ştii tot despre industria despre care vorbeşti, tot despre PR, tot lexicul limbii române şi regulile gramaticale ale limbii române. Şi DAH! în mare parte trebuie să ştii toate astea cât mai bine. De unde vine atunci problema?
Din punctul meu de vedere, o imagine greşita este formată de acele companii care o pun pe secretară, fata-bună-la-toate, să facă şi ea treaba asta de PR, că a auzit şefu' că dă bine plus că vrea şi el să apară la ziar sau TV. Prin urmare fata scrie materiale (proaste ca structură, mesaj, conţinut şi cu greşeli gramaticale) şi le trimite în văzul lumii.
În al doilea rând, domeniul este reprezentat în cea mai mare parte de fete iar baieţii sunt plasaţi în general pe conturi "grele", "serioase", gen IT sau companii producătoare de... ceva serios. Fetele oricum au un nivel de autoritate/credibilitate scăzut, şi dacă mai face şi un eveniment cu baloane şi fundiţe (cum sunt majoritatea, normal!) atunci fata cam atât ştie să facă. Se uită că în domeniul acesta sunt şi femei precum Sorana Savu, Crenguţa Roşu, Iulia Tănase, Adriana Săftoiu care ştiu Comunicare, ştiu PR şi nu sunt "fetiţe din PR". De fapt sună a oximoron, nu? Şi în plus e al naibii de greu să înveţi tot despre un cont.
Eu lucrez acum pentru un producător de vinuri... mă scuzaţi, dar chiar îţi trebuie o viaţă să înveţi tot şi într-o conversaţie cu un specialist să nu întrebi la un moment dat ce înseamnă cutare lucru. Şi de fapt mi se pare normal să o faci. Nu poţi să ştii tot, nimeni nu ştie tot şi dacă susţine cineva asta, e un ignorant! Mi se pare normal să întrebi şi mi se pare prostesc să critici pe cineva că întreabă. Da, s-ar putea să te simţi superior, dar s-ar putea sa nu ai motive întemeiate.
Tragem linie şi concluzionăm. PR-ul este extrem de greu de definit. Mi s-a părut paradoxal că într-o meserie a cuvintelor, am invăţat la facultate aproximativ 10 definiţii ale "ştiinţei", "domeniului" şi niciuna nu era echivalentul celeilalte. Vor mai trece mulţi ani până când PR-ul va fi înţeles dar un lucru sa fie clar: în acest moment aceasta meserie este practicata de oameni care nu au studii in domeniu si nici experienţă relevantă. Iar aceşti oameni nu sunt profesionişti. Dar confuzia se crează şi oricum e mai fun aşa, nu? Pentru că putem să fim critici.
Nu am o rezolvare. Să spun că ar trebui ca profesioniştii să se disocieze, să lucreze cu publicurile lor pentru ca aceştia să perceapă diferenţa? It's not gonna happen!

joi, 21 octombrie 2010

SEM, SEO, PPC, business online, business angel, NETCAMP...

~Imi e dor de laptopul meeeeuuu! De diacriticile mele si de tastele mele si de documentele mele. Copii, cand va strangeti incarcatoarele sa nu compactati firele de la incarcator cum face Gheorghele din mine (numele este generic!). Pentru ca eu le-am strans MAXIM am zis si mi s-au taiat si acum nu pot sa imi incarc laptopul deci e pe post de masuta de cafea, vorba lui Kremer. Aveam o frustrare si trebuia sa explic de ce nu mai scriu cu diacritice.~

Astazi am avut o zi pliiiina dar am inceput-o frumos. Incep sa calc pe un teritoriu care nu as fi crezut ca ma poate tine treaza: web si online. Si aici nu vorbesc de twitter, facebook, youtube sau alte site-uri care ma fura cu povesti. Adica vorbesc si despre ele dar in alti termeni.
Saptamana trecuta am fost la o conferinta in Orange Concept Store despre SEO si PPC. Cand m-am inscris la conferinta nu stiam foarte bine ce inseamna SEO si deloc PPC. Am plecat de acolo mult mai imbogatita cu ajutorul lui Ionut Muntean, Vlad Andries si Diana de la ISEON. Acum stiu nu numai ce inseamna SEO si SEM si PPC dar stiu si ce presupun, ce rezultate au, cum pot fi exploatate. Si desi era vreme ploaioasa, frig si urat, nu mi-a venit sa casc.
Apoi lucrurile au continuat in timpul saptamanii cand doi prieteni mi-au spus ca vor sa isi faca un business online. Saritoare si libera cu sunt, am convenit sa le scriu eu planul de afaceri.
Si astazi (vineri) am fost la Open Coffee, la Vintage Pub, unde C. Manafu a organizat o conferinta premergatoare a NetCamp. Abia astept NetCamp despre care voi vorbi mai multe. In esenta, la evenimentul asta, vezi toate stadiile, toate lucrurile bune si greselile posibile pe care poti sa le faci pentru ca inveti de la cum sa-ti pitch-uiesti ideea, cum sa ii dai viata, sa o faci reala, cum sa o ingrijesti, cum sa o vinzi, si alte "aplicatii" pe care poti sa le faci (adica este si o sectione MobilDev).
In link vedeti si cine au fost vorbitorii. In a nut shell, un business online nu inseamna o idee geniala, inseamna spate legal si contabilitate, inseamna plan de business pus coerent pe hartie (si, trust my word for it, un plan nu se scrie in 5 pagini, aka sinopsis), inseamna cunostinte in domeniu si daca nu cunosti, asculta cat mai multi oameni care cunosc. In plus sa nu te astepti ca oamenii (vizitatorii) sa pice in fund la ideea ta sau sa fie activi pe site (gen cont sau sa participe cu altceva decat cu commenturi anonime care iti aduc aminte ca trebuie sa faci o vizita la neamuri).
Si iar imi aduc aminte ce a zis un profesor: ai, n-ai chef, te asezi la masa de lucru!

Coco II

Secventa de interviu din WOW, de care am povestit, dar pentru ca o promovez pe Coco, e "default" ca imaginea sa fie si pe blogul meu.
Fetita asta nu cred ca constientizeaza semnificatia pe care o poarta pasiunea ei.



miercuri, 20 octombrie 2010

Coco

Acum 8 ani aveam 16 ani... uf, a trecut mult timp, am evoluat, am invatat... La 16 ani intram la liceu. Dupa ani de pregatire si chin la matematica si romana... si geografie dar acolo nu a fost chin, am dat in final examenul de capacitate, alias capacul. :) Prima zi de liceu, eu in uniforma liceului, de culoarea sobolanului si textura sacului de rafie, cu parul impletit spic si pantofi luati noi.
Erau cativa fosti colegi din generala, ne cautam diriginta, aveam emotii, chicoteam cand au pus imnul Romaniei. In clasa ne masuram fiecare, ne cautam locuri in banci, aveam acel sentiment ca incepe o noua etapa.
Asta faceam eu la 16 ani, la fel ca foarte multi altii.

Crina Coco Popescu a urcat in schimb pe cel mai inalt vulcan din lume (No, cati dintre noi aveau pe to do list asta?) plus "Până acum am adunat în palmares cinci vârfuri din Seven Summits şi şase din Volcanic Seven Summits. Plus şase recorduri în alpinism! Şi toate acestea la doar 16 ani" si pe 2011 urmeaza Everest. Dupa... habar n-am, dar Terra nu stiu ce mai are de oferit...
Am intalnit-o pe COCO la WOW. Inainte sa vorbeasca, a fost prezentat un film cu reusitele Romaniei, cu Nadia, cand lua prima nota de 10 din istoria gimnasticii. Erau momente, dupa cum spune Cristian Topescu, cand Romania nu se multumea cu locul doi si eram recunoscuti in lume pentru rezultatele mari si ambitia noastra.
Putem fi din nou asa dar este nevoie de ajutorul tuturor ca acele valori, ambitii, sa iasa la suprafata sa fie cunoscute si sa poarte drapelul Romaniei mai departe. Romania sa isi promoveze din nou valorile si nu greselile, pentru ca ei sunt brandul nostru de tara, si daca vreti un simbol pentru asta, acela este drapelul tarii pe care COCO il arata pe varful fiecarui munte sau vulcan cucerit!

Are nevoie sa mai stranga fonduri sau materiale pentru expeditia sa astfel incat sa fie prima femeie alpinist EVER care sa cucereasca Seven Summits si Volcanic Seven Summits. Si ca la anul sa cucereasca Everestul. Voi ce spuneti, pentru o fata de 17 ani e bine... nu? Va dau un link catre blogul ei, unde spune de ce are nevoie si conturile la care puteti transfera bani.
DACA NU INTRATI PE SITE JUR CA N-AVETI INIMA!!!

Acum, pe bune!

joi, 14 octombrie 2010

WOW a fost UAU!

Astăzi am fost la WOW. Cea mai frumoasă conferință la care am fost vreodată. Sunt foarte multe lucruri de spus și mâine o să revin cu detalii despre cine ce a spus.

În seara asta vreau numai să apreciez faptul că nu s-a mers pe ceva plictisitor gen ce și cum comunică femeile pe web, cine comunică sau studii de caz. Ci a fost o libertate de exprimare (datorată felului în care a ordonat lucrurile Manafu. Bravo!) care a făcut posibilă acoperirea mai multor arii; de la filosofice (Cristina Bazavan) la psihologice (Andrei Roșca), de la motivare emoțională (Alina Zara) la inspirațional (Coco).

Una peste alta, ce am înțeles eu este că Web-ul este numai o altă cale prin care femeile se exprimă și fac lucruri. Asta au făcut tot timpul: s-au exprimat și s-au implicat. Dar acum au un canal care le oferă vizibilitate, care le ajută să ducă mesajul și cauza mai departe și care evidențiază/stau ca dovadă a importanței activității lor pentru mediul înconjurător.

Cred că trebuie comunicat mai departe, printr-un WOW 2, pentru că așa femeile, dar nu numai, vor avea modele, vor vedea că poți face mai multe, chiar și singur (sau aparent singur), că dacă vorbești tare s-ar putea să se alăture mai mulți. Poate WOW va trece de planul Web și asta am văzut că face deja, spre exemplu cu Coco. Poate va combate ceea ce foarte bine a surprins Andrei Roșca în prezentarea sa: piedicile mentale pe care femeile și le pun.

Atunci când te simți puternică, chiar ești, și nimeni nu se va pune în calea ta pentru că toți apreciază o femeie hotărâtă (poate doar proștii nu, dar vorba lui Badea, ăia trebuie să moară).
Astăzi am trăit într-o Românie foarte bună! Iar în seara asta ascult nocturnele lui Chopin.

marți, 12 octombrie 2010

Ladies first!

În penultimul număr Decât o revistă tema principală viza viitorul României din mâinile femeilor tinere, cele care au o serie de activități menite să urce România prin ajutor, prin promovare, prin acțiune. Că am fost întristată la comentariile pe care le-am citit pe marginea temei e un understatement. De ce sunt femeile băgate în seama? Cine sunt alea despre care vorbește revista? (dacă nu știi informează-te, că ăsta e scopul unei reviste...) Mare lucru fac și tutele astea... rahatul bici și pocnește. Percepția asupra capacității femeilor de a mișca ceva în România este încă extrem de negativă. Și se pare că nu e deloc redundant sau sexist să promovezi ce fac femeile din România. Redundant ar fi să promovezi ce fac bărbații, nu? Și din aceste două ultime fraze ne dăm seama că mai e mult de muncă.
Următorul pas în promovarea femeilor profesioniste este făcut de EVENSYS prin evenimentul Women on Web. Ca să ajungeți la site-ul evenimentului, dați clic pe banner-ul din dreapta. Am onoarea să particip la eveniment și sunt extrem de curioasă care vor fi comentariile atât din cadrul evenimentului cât și după.
Am observat însă două publicuri (cuvântul este corect!) în ceea ce privește topicul „femei” în România. Cel care citește Decât o Revistă cu zâmbetul pe față și speranța că România e în mâini delicate și cel care comentează negativ la orice încercare de a spune că femeile sunt capabile. Cel care se interesează sau află despre WOW, care știe măcar 2-3 nume dintre speakerii WOW și cei care își bat femeia în cap cu giaca, în tramvai, întrebându-le dacă mai au bani (asta am văzut ieri în tramvai).
Normal, WOW nu se adresează categoriei din urmă poate pentru simplu fapt că noțiunea de NET se reduce la MESS, HI5 și poate Libertatea și Click în ediție on-line. Dar până una alta Oana Raluca Brătilă care a comunicat pentru Let's do it România!, care a apărut în Decât o revistă și care este speaker la WOW, a reușit să adune oameni din toate publicurile.
În caz că nu ajungeți la eveniment, puteți asculta întreaga transmisiune LIVE, joi orele 14:00 la Radio Lynx.

marți, 5 octombrie 2010

Morgen? Blifat!

Cotidianul pare a fi un subiect de maxim interes oricând pentru cultura românească. Oricând din cotidian, românul pare să poată extragă umorul, morala, tragicul... Un mic eveniment poate face și desface vieți iar în acele momente mi se pare că trăsăturile unui caracter și trăirile se adâncesc. Nu se exteriorizează dar sunt trăite mai intens, simbolistica se acutizează iar din acel moment spectatorul, martorul poate să rezoneze sau nu.
Săptămâna aceasta am văzut filmul „Morgen” care rulează acum la cinema și piesa de teatru „Blifat” de la Odeon. Ambele aveau în comun acest scenariu al cotidianului deranjat de un element care face și desface. La ambele am fost cu niște prieteni.
Morgen prezintă viața cotidiană a unui nene care locuiește într-un sat lângă granița cu Ungaria. Elementul care perturbă cotidianul este un turc care vrea să treacă granița la unguri ca în final să ajungă în Germania la familia lui. Nenea îl ia pe turc în casa lui și încearcă să îl treacă granița. Sunt unele momente comice dar multe momente care se vor dramatice, cu subînțeles, dar care pe mine nu m-au atins. Multe momente de așteptare, veghe aș putea spune, pentru ca în final să se termine în coadă de pește. Eu sunt un fan al filmelor românești iar iubirea mea a început odată cu „Marfa și banii”.
Însă genul astă de film unde stare de veghe și ceafa unuia sunt părțile preponderente iar finalul mă lasă în derivă mă enervează pentru că lasă impresia că vor să fie mai mult decât de fapt sunt. Prietenilor le-a plăcut foarte mult.
Aseară am fost la Blifat. Piesa de teatru prezintă viața cotidiană a unei familii (părinții și trei copii - unu mic, una mijlocie și unu mare). Sunt aspectele alea pe care le trăim cu toții, când găsești hainele fratelui la tine în dulap, când vă certați că nu aveți intimitate, „Masa e gata în 5 minute”. Acum depinde de la familie la familie, unii se pot regăsi mai mult, unii mai puțin. Elementul care face și desface e cel mic, care spune la un moment dat tot ce știe el despre membrii familiei. Multe momente nostime, personaje savuroase, secvențe din realitate duse la extrem și morala: în familie contează comunicarea!
Fiecare membru al familiei își dorea să vorbească cu cineva dar varianta că ar putea vorbi cu cineva din familie nu se ivea în mintea nimănui. Neexistând comunicare, se adunau frustrări, ciudă, dorința și mai mare de intimitate. Mie mi-a plăcut piesa, prietenilor nu le-a plăcut.
Îi mulțumesc mamei că ne-a dovedit ce mult înseamnă să comunici, să privești lucrurile cu umor, că ne-a pus pe primul loc și suntem o familie unită și ne putem pune baza oricând în celălalt. Am învățat că oricând ai o problemă, a ta sau cu celălalt, să nu o ții în tine că se-mpute. Și așa vei fi și tu și familia din care faci parte, sănătoasă.