Vad ca-mi fac un hobby din a scrie in diverse locuri si timpuri mai mult sau mai putin potrivite. Dar cand te loveste ceva, tipi. Pe langa asta, vad ca nu mai pot sa scriu daca trece momentul despre care vreau sa scriu. Si de ce sa te asezi la masa de lucru ai`n`ai`chef (apropo de un post mai vechi)? Poti sa te asezi la masa si cand ai chef, chiar daca initial faci altceva. Macar poti face un lucru bun.
Cam asa simt eu acum, cant sunt la o conferinta International Dispute Resolution Seminar, organizata de Business Standard,
Zamfirescu-Racoti-Predoiu (parteneriat intr-o "casa" de avocatura) si Premium Communication. Cu 5 avocati excelenti in domeniul lor, dar o caracteristica pe care o credeam esentiala in domeniu, nu prea si-o manifesta: oratoria. (Vorbesc la prezent pentru a scriu in timp ce conferinta se desfasoara)
Poate ca unul.. hai inca doua jumatati, mai ridica privirile audientei. Trebuie sa mentionezi ca acestia sunt vorbitori englezi. Sunt multe lucruri care imi vin in minte si despre care as vrea sa vorbesc, printre care:
- E dificil sa participi la o conferinta intr-un domeniu pe care nu-l cunosti, cu atat mai mult cu cat se folosesc notiuni abstracte si mai ales in perceptia mea... notiuni abstracte se suprapun cu un context abstract... you lost me...
- De ce este mai usor sa urmaresti un vorbitor englez decat unul roman, desigur, daca stii si tu engleza? Poate, pe de`o parte, urechea ni s`a obisnuit intr-atat cu engleza incat totul ni se pare mai familial, daca tinem cont si de contextul in care avem cel mai des contact cu ea (acasa, pe canapea, cand suntem de obicei chilled, apropo :p). Pe langa acest aspect, mai este aliura informala pe care engleza o are. Think, cand te gandesti la formal in engleza, nu`ti vine sa vorbesti ca Shakespeare? Inca o intrebare din categoria "oratorie", is it just me (apropo de engleza) sau multi romani care sunt invitati sa ia cuvantul la conferinte nu cunosc/aplica minime tehnici pentru a`si imbunatati discursul?
- Am citit ideea asta intr`un articol de Andrei Savu, care m`a pus si pe mine pe ganduri, si cu care as vrea sa inchei postul: la scoala suntem invatati sa gandim in clisee, anumite reguli de aur pe care apoi ne asteptam sa le intalnim in "real life" si traim un soc atunci cand vedem ca lucrurile stau altfel.
Termin cu bulinutele aici, pentru ca asta nu mai e un lucru care sa merite doar o bulinuta, merita un paragraf. Ideea mi`a revenit in minte cand am vazut ca un grup de avocati a facut lumea in sala sa caste, nu pentru ca nu spuneau lucruri extraordinare, din care si un necunocator ca mine avea de invatat, dar pentru ca nu stiau cum sa le spuna. Si chiar m`a frapat felul in care se prezentau lucrurile. Recunosc, nu eu eram publicul tinta acolo, si mesajul nu trebuia sa se muleze pe mine, dar nu s`a mulat prea bine nici pe alti invitati.
Avem cursuri de etica, deontologie, suntem invatati sa facem asa si niciodata asa. Si iesim din facultati si suntem bulversati de cum stau lucrurile de fapt. "Da` cum sa faci asta?" Aproape ca ai spune ca in carte scrie altfel, daca o citesti, daca nu, ceva in tine spune ca something is not right... J. J Rousseau avea dreptate pe de`o parte cand spunea ca omul se naste pur, societatea il perverteste.
Sunt in sesiune.... am multe cursuri de invatat, multe amanunte din curs imi vor scade puncte la examen, amanunte de care nu voi mai fi intrebata niciodata. Dar sunt sigura ca profesorii au motive intemeiate pentru care ne cer sa invatam pe de rost acele capitole.
