marți, 3 august 2010

The London type of communication

Am fost în Londra imediat ce am terminat cu licența (și prin alte părți) și de aceea nu am mai scris. Dar mi-am propus să scriu despre cum am văzut eu industria comunicării, în special în advertising, că era cea mai la îndemână.
Vă aduceți aminte de reclamele alea la detergenți imediat după comunism, filmate în casa, unde mesajul era că detergentul cutărică spală și lasă un parfum plăcut? Cam așa mi s-au părut toate. Nu zic, acum reclamele pornesc de la aceeași idee, însă execuția e mai plăcută sau mai nișată, dacă vorbim de Ariel, care văd că se axează mai mult pe utilizarea profi, Persil care vorbește cu mamele și veșnicul Bonux.
În Londra simțeam că cei care au făcut reclama mă cred pe mine prost și trebuie să îmi silabisească ce face produsul respectiv, sau pur și simplu aveam un personaj în fața mea care îmi spunea că pot să rămân la vechiul meu produs (imagine de cât de chinuit sunt cu produsul meu) și apoi o înșiruire de cum m-ar ajuta pe mine produsul X-ulică. Și btw, dacă nici reclama asta nu te convinge, ești o scamă! Iar ce m-a dat pe spate a fost corul de la sfârșitul reclamei care, ca nuca în perete, cânta sloganul. De când nu ați mai auzit așa ceva.
Să nu fim totuși 100% Gică Contra. Am apreciat că se axau foarte mult pe mesaj, pe beneficii, și nu toate reclamele în România fac asta. De multe ne amintim, ca execuție, dar nu știm ce au spus. Spre exemplu: Zboară, puiule, zboară! Acesta este modelul românesc. Englezii ar fi spus cât de fragedă e carnea pentru că găinile sunt crescute pe câmpii și am fi avut, probabil, imaginea unui moșuleț în cizme de gumă (dar cu sacou în carouri). În fine, prindeți voi ideea.
Ca să nu aducem aminte de outdoor. Cred că 70% din outdoor era dedicat filmelor noi lansate. Iar pentru restul nu garantez... dar trebuie să fii fost și vreun outdoor la alte produse... Pe de altă parte, la ei nu o să vezi banner mare cât un bloc.
Și nu pot să nu aduc aminte de BP... după cum spunea un profesionist pe un grup de pe de pe LinkedIn: „ jaw droppingly, outrageous statements by BP's CEO and Chairman ("it's a big ocean," "I want my life back," "BP cares about the 'little people')”.
Tot în aceeași discuție o firmă de PR a pus un link către site-ul companiei unde aceasta a postat care ar fi strategia lor pentru BP. În mod cert, parte din acele acțiuni erau mai bune decât ce face firma actuală a BP.
Dar altfel nu poți să nu te întrebi unde sunt campaniile alea din UK care câștigă așa de des la Cannes Lions?

Aaaaaand SLAP!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu