marți, 2 septembrie 2008

All in #*%$*# Brugges!

Am vazut un film excelent week`endul trecut. “In Brugges”, in regia lui Martin McDonagh, cu Colin Farell, Brendan Gleeson si Ralph Finnes. Dupa cum citem si in comentariile de pe imdb, filmul este o gura de aer proaspat, dintr`o industrie incarcata de clisee, happy ending si menajamente.
Filmul surprinde realitatea unor asasini platiti, greseli si consecinte in aceasta meserie, dar si onoarea la care acestia tin.
Inceputul filmului este ambiguu, si nu intelegi de ce doi oameni sunt in Brugges, din cate se pare impotriva vointelor lor. Pe scurt, intriga sta in felul urmator: Ray, un asasin platit, interpretat de Colin Farell, a ucis din greseala un copil. Seful lui, Harry interpretat de Ralph Finess, i`a ordonat lui si colegului lui, Ken (Brendan Gleeson) sa plece din Londra in Brugges si sa astepe noi instructiuni. Instructiunile le`a primit numai Ken, si constau in uciderea lui Ray, pentru greseala. Acesta refuza sa o faca, avand convingerea ca Ray se caieste si va incerca sa faca ceva mai bun cu viata lui. Pentru dezonorare, Harry vine in Brugges sa ii ucida pe amandoi. Desi planurile fiecaruia par simple, destinele si principiile fiecarui duc la un cu totul alt rezultat, care impresioneaza prin realism.
Filmul este format din paradoxuri. Pe deoparte, Brugges este un oras de vis din Belgia, si totul in acel oras pare ca tine de basm. Orasul vine in totala contradictie cu drama pe care o traiesc personajele. Pe de alta parte, lumea acestor asasini este in totala contradictie cu lumea normala si viata obisnuita a celor din Brugges. Chiar si atunci cand Ray sau Harry au de aface cu persoane din sfera narcoticelor sau armelor bruggiene, care apartin tot campului lexical al infractiunii, acestia se disting de caracterele celorlalte personaje.

Paradoxul sta si in personaje. Evolutia personalitatii personajelor, principiile si actiunile, omenia si sangele rece cu care vorbesc despre lucruri amuza dar in acelasi timp iti dau un fior rece pe sira spinarii, la gandul ca oamenii se imunizeaza la moarte. Si desi moartea este presenta pe parcursul filmului, aceasta devine numai un context prin care personajele traiesc.
Colin Farell face un rol minunat, profund si credibil. Desi plange, incearca sa se sinucida, nu este in niciun moment patetic, cum l`am vazut spre exemplu in „Alexandru”. Desi omoara un copil, cainta si suferinta lui, sinceritatea si bucuria pe care le traieste, toate progresiv, te fac sa`ti doresti inca o sansa pentru „the poor punk” (amarat). Ralph Finnes este ca intotdeauna elegant, si parca reprezinta constiinta morala a intregului film.
Un film piperat cu empatie si umor, in care se spune f*** de 126 de ori in 107 minute.
Voila doua dialoguri:
Ray: Harry, I've got an idea.
Harry: What?
Ray: My room faces out the canal, right? I'm going to go back to me room, jump into the canal, see if I can swim to the other side and escape.
Harry: All right.
Ray: If you go outside around the corner, you can shoot at me from there and try to get me. That way we'll leave this lady and her baby out of the whole entire thing.
Harry: You completely promise to jump into the canal? I don't want to run out there, come back in ten minutes, and find you ******* hiding in a cupboard.
Ray: I completely promise, Harry. I'm not going to risk having another little kid dying on me.
Harry: So, hang on - I go outside and I go which way? Right or left?
Ray: [upset] You go right, don't you? You can see it from the doorway! It's a big ******* canal!
Harry: All right. Jesus. I only just got here, haven't I? Okay, on the count of one, two, three, go. Okay?
Ray: Okay.
[long pause]
Ray: What? Who says it?
Harry: Well you say it.
Marie: You people are mad!


Ray: Do you think this is good?
Ken: Do I think what's good?
Ray: You know, going around in a boat, looking at stuff?
Ken: Yes, I do. It's called sight-seeing.

Vizionare placuta!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu