Recent am avut si eu o intalnire cu spitalul. In dimineata zilei de joi, m-am trezit cu dureri ingrozitoare. Am decis sa sun la ambulanta si am sunat… de 3 ori… in decurs de o ora… si au venit dupa o ora. Nu tu sirena, nu tu graba. Ca fapt divers, era 6 dimineata, ora la care traficul este liber, si chiar daca veneau din Colentina fara sirena, tot ajungeau mai repede. Pana a ajuns echipajul, mie mi-a trecut durerea, asa ca am putut sa ma duc la ce spital pofteam. E adevarat, doamna de la 112 a intrebat daca sunt constienta, si eram. Oare asta sa fi fost motivul pentru care si-au permis sa intarzaie?
Am ajuns la un spital la urgente de unde am primit o trimitere spre diferite sectii pentru analize. M-am prezentat cu biletul si mi s-a spus sa revin pe 12 februarie! "Nu va suparati, cred ca nu intelegeti… daca se poate sa vorbim, cred ca avem un prieten comun… il cunoasteti pe Caragiale?" "A, sigur, se poate… Numai putin, termin aici si vedem ce se poate rezolva." Si uite asa s-a rezolvat de am facut in cateva ore toate analizele. Ba mai mult, doctorul a mers cu mine la toate etajele, si a vorbit pentru mine cu asistentele. Personalul medical reactiona ca si cum as fi fost ruda cu doctorul. Dupa care am inteles. Era favor contra favor. Din moment ce eu am fost tratata cu prioritate, venind din partea unui doctor, si pacientul celuilalt doctor trebuia sa fie tratat cu prioritate. De fapt numele meu nici nu prea conta. Pe sistemul: "Cum te cheama?", "Vin din partea domnului dr. X si ma cheama Y."
Ei, intre timp am ajuns la un chirurg dintr-un alt spital, dar cu acelasi sistem. Aveam o simpla apendicita. Dar pentru care, ca la orice interventie, trebuia sa fii atent. "Va multumesc ca m-ati bagat in seama!…", si tot asa. Pe de-o parte mi s-a parut cumva normal sa platesc pentru servicii, fara chitanta. Probabil ca a devenit traditie, o lege nescris si insusita de toti, sa dai ceva la medic, si deja nu mai judecam critic daca e nevoie sau nu. Ca dovada ar sta dialogul din salonul in care eram, unde eu deja fusesem operata, iar un alt pacient urma sa fie. "Cat ai dat la anestezist?", m-a intrebat o alta pacienta, care parea sa aiba ceva experienta in domeniu. "50 lei." "Asa, maica, ia mai lasa-ma, ca parca prea si`au luat lumea in cap. Ai auzit?", catre alta… "Si tu la ce vrei sa-i dai 150 lei? Doar nu te-o lasa treaza pe masa!". Si de la tarife standard, la binefaceri: "Hai ca s-a purtat frumos cu mine… ii dau si eu acolo ceva…"
Toate acestea se intampla oriunde. Si acum este in natura lucrurilor parca sa platim fara chitanta pentru anumite servicii. Iar cand o asistenta refuza banii, ni se para ceva ciudat. Auzeam pe unii moralizatori spunand ca de undeva trebuie sa se opreasca. Sa ne invatam sa nu mai dam, ca este vina noastra, ca sunt obligati doar sa isi faca meseria. Nimeni din cadru medical nu a cerut bani. Dar ce se intampla daca nu-i dadeam? Bine, nu mai dam ca se invata, dar nu-mi asum eu riscul, pe sanatatea mea. De la urmatorul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu