WOW a fost UAU!

Astăzi am fost la WOW. Cea mai frumoasă conferință la care am fost vreodată. Sunt foarte multe lucruri de spus și mâine o să revin cu detalii despre cine ce a spus.

În seara asta vreau numai să apreciez faptul că nu s-a mers pe ceva plictisitor gen ce și cum comunică femeile pe web, cine comunică sau studii de caz. Ci a fost o libertate de exprimare (datorată felului în care a ordonat lucrurile Manafu. Bravo!) care a făcut posibilă acoperirea mai multor arii; de la filosofice (Cristina Bazavan) la psihologice (Andrei Roșca), de la motivare emoțională (Alina Zara) la inspirațional (Coco).

Una peste alta, ce am înțeles eu este că Web-ul este numai o altă cale prin care femeile se exprimă și fac lucruri. Asta au făcut tot timpul: s-au exprimat și s-au implicat. Dar acum au un canal care le oferă vizibilitate, care le ajută să ducă mesajul și cauza mai departe și care evidențiază/stau ca dovadă a importanței activității lor pentru mediul înconjurător.

Cred că trebuie comunicat mai departe, printr-un WOW 2, pentru că așa femeile, dar nu numai, vor avea modele, vor vedea că poți face mai multe, chiar și singur (sau aparent singur), că dacă vorbești tare s-ar putea să se alăture mai mulți. Poate WOW va trece de planul Web și asta am văzut că face deja, spre exemplu cu Coco. Poate va combate ceea ce foarte bine a surprins Andrei Roșca în prezentarea sa: piedicile mentale pe care femeile și le pun.

Atunci când te simți puternică, chiar ești, și nimeni nu se va pune în calea ta pentru că toți apreciază o femeie hotărâtă (poate doar proștii nu, dar vorba lui Badea, ăia trebuie să moară).

Astăzi am trăit într-o Românie foarte bună! Iar în seara asta ascult nocturnele lui Chopin.

Ladies first!

În penultimul număr Decât o revistă tema principală viza viitorul României din mâinile femeilor tinere, cele care au o serie de activități menite să urce România prin ajutor, prin promovare, prin acțiune. Că am fost întristată la comentariile pe care le-am citit pe marginea temei e un understatement. De ce sunt femeile băgate în seama? Cine sunt alea despre care vorbește revista? (dacă nu știi informează-te, că ăsta e scopul unei reviste...) Mare lucru fac și tutele astea... rahatul bici și pocnește. Percepția asupra capacității femeilor de a mișca ceva în România este încă extrem de negativă. Și se pare că nu e deloc redundant sau sexist să promovezi ce fac femeile din România. Redundant ar fi să promovezi ce fac bărbații, nu? Și din aceste două ultime fraze ne dăm seama că mai e mult de muncă.

Următorul pas în promovarea femeilor profesioniste este făcut de EVENSYS prin evenimentul Women on Web. Ca să ajungeți la site-ul evenimentului, dați clic pe banner-ul din dreapta. Am onoarea să particip la eveniment și sunt extrem de curioasă care vor fi comentariile atât din cadrul evenimentului cât și după.

Am observat însă două publicuri (cuvântul este corect!) în ceea ce privește topicul „femei” în România. Cel care citește Decât o Revistă cu zâmbetul pe față și speranța că România e în mâini delicate și cel care comentează negativ la orice încercare de a spune că femeile sunt capabile. Cel care se interesează sau află despre WOW, care știe măcar 2-3 nume dintre speakerii WOW și cei care își bat femeia în cap cu giaca, în tramvai, întrebându-le dacă mai au bani (asta am văzut ieri în tramvai).

Normal, WOW nu se adresează categoriei din urmă poate pentru simplu fapt că noțiunea de NET se reduce la MESS, HI5 și poate Libertatea și Click în ediție on-line. Dar până una alta Oana Raluca Brătilă care a comunicat pentru Let's do it România!, care a apărut în Decât o revistă și care este speaker la WOW, a reușit să adune oameni din toate publicurile.

În caz că nu ajungeți la eveniment, puteți asculta întreaga transmisiune LIVE, joi orele 14:00 la Radio Lynx.

Morgen? Blifat!

Cotidianul pare a fi un subiect de maxim interes oricând pentru cultura românească. Oricând din cotidian, românul pare să poată extragă umorul, morala, tragicul... Un mic eveniment poate face și desface vieți iar în acele momente mi se pare că trăsăturile unui caracter și trăirile se adâncesc. Nu se exteriorizează dar sunt trăite mai intens, simbolistica se acutizează iar din acel moment spectatorul, martorul poate să rezoneze sau nu.

Săptămâna aceasta am văzut filmul „Morgen” care rulează acum la cinema și piesa de teatru „Blifat” de la Odeon. Ambele aveau în comun acest scenariu al cotidianului deranjat de un element care face și desface. La ambele am fost cu niște prieteni.

Morgen prezintă viața cotidiană a unui nene care locuiește într-un sat lângă granița cu Ungaria. Elementul care perturbă cotidianul este un turc care vrea să treacă granița la unguri ca în final să ajungă în Germania la familia lui. Nenea îl ia pe turc în casa lui și încearcă să îl treacă granița. Sunt unele momente comice dar multe momente care se vor dramatice, cu subînțeles, dar care pe mine nu m-au atins. Multe momente de așteptare, veghe aș putea spune, pentru ca în final să se termine în coadă de pește. Eu sunt un fan al filmelor românești iar iubirea mea a început odată cu „Marfa și banii”.

Însă genul astă de film unde stare de veghe și ceafa unuia sunt părțile preponderente iar finalul mă lasă în derivă mă enervează pentru că lasă impresia că vor să fie mai mult decât de fapt sunt. Prietenilor le-a plăcut foarte mult.

Aseară am fost la Blifat. Piesa de teatru prezintă viața cotidiană a unei familii (părinții și trei copii - unu mic, una mijlocie și unu mare). Sunt aspectele alea pe care le trăim cu toții, când găsești hainele fratelui la tine în dulap, când vă certați că nu aveți intimitate, „Masa e gata în 5 minute”. Acum depinde de la familie la familie, unii se pot regăsi mai mult, unii mai puțin. Elementul care face și desface e cel mic, care spune la un moment dat tot ce știe el despre membrii familiei. Multe momente nostime, personaje savuroase, secvențe din realitate duse la extrem și morala: în familie contează comunicarea!

Fiecare membru al familiei își dorea să vorbească cu cineva dar varianta că ar putea vorbi cu cineva din familie nu se ivea în mintea nimănui. Neexistând comunicare, se adunau frustrări, ciudă, dorința și mai mare de intimitate. Mie mi-a plăcut piesa, prietenilor nu le-a plăcut.

Îi mulțumesc mamei că ne-a dovedit ce mult înseamnă să comunici, să privești lucrurile cu umor, că ne-a pus pe primul loc și suntem o familie unită și ne putem pune baza oricând în celălalt. Am învățat că oricând ai o problemă, a ta sau cu celălalt, să nu o ții în tine că se-mpute. Și așa vei fi și tu și familia din care faci parte, sănătoasă.

Let's ride it, România!

Ce mai fac în ultimul timp? Sport. Dar nu orice fel, ci genul care îți face bătături în palmă.

Mai exact fac școala moto. Ruptură de logică? Să vă explic...

Într-o dimineață, ascultând Radio Guerrilla aud că urmează concursul Car Idol, unde trebuie să cânți o piesă și câștigi ceva. Pentru ziua respectivă aveai de ales între un curs de perfecționare moto și școala moto. Cum avusesem o discuție cu prietenul meu cu o seară înainte, am zis să îi fac un cadou și să îi iau cursul de perfecționare, el fiind pasionat de viața pe doo roți.

Și încep să lălăi la radio Jamiroquai, Virtual Insanity, și câștig premiul. Vaaaai, ce cadou frumos... ce pupături și mulțumiri. I love you too, beibi!

Numai că pentru a face acel curs ai nevoie de motor... ceea ce noi nu aveam. Așa că oamenii au fost extrem de amabili și am putut schimba premiul în școala moto pentru mine. :D

Da, cea cu Ugs pe motor sunt eu...

Și de ce fac sport și bătături în palmă? Pentru că acel model în particular are o accelerație foaaarte dificilă, pe care nu o pot ține constant și dacă vreau să mai și îndrept ghidonul... îmi lucrez toți mușchii care ar putea avea legătură cu mâinile, inclusiv cei faciali.

Dar este extrem de relaxant și asta face cumva să fie un paradox. Deși spun că e relaxant, trebuie să te concentrezi tot timpul: să fii atent cum ții mâinile pe ghidon, ce parte din talpă este pe scăriță, poziția spatelui, să te uiți mereu la următorul obstacol și nu la cel de care tocmai treci, să apeși cu piciorul sau corpul când, cum, unde trebuie.

Eu fac la ElitMoto iar Mircea și Claudiu sunt foarte de treabă. Îți zic ce și cum să faci (nu întotdeauna îți spun și de ce, dar am aflat singură logica fiecărei mișcări și mi-a rămas în minte) și mai ales ce să nu faci. Spre exemplu să pui cu frână cu frâna de mână (sorry) în curbă. Deși primul meu instinct ăsta a fost, mi-am adus aminte și nu am făcut-o.

În week-end-ul ăsta, pentru că nu am nicio ședință, mă duc să mă plimb cu bicla prin Herăstrău. Vă recomand. Asta după „Let's do it Romania!"

Am intrat prima la master!!!

Prima pe lista, cu cea mai mare notă, 9.30 și normal, la buget! Masteratul se numește „Management și Comunicare în Afaceri” și este în cadrul SNSPA.

Așa că dacă viitorii posibili angajatori mai oscilează, DON'T!

Master.... check!

După o pungă de junk food și o cană de cafea m-a luat cheful de blog. Nu am scris de ceva vreme pe blog pentru că m-am pregătit pentru admiterea la master. Astăzi a fost interviul, totul a decurs bine și acum nu îmi mai fac mustrări de conștiință că scriu pe blog. :)

Experiența de la interviu a fost extrem de plăcută. În comisie a fost un profesor despre care am vorbit în unul din primele posturi de pe blog și care ne spunea la un curs că fie că avem sau nu chef, trebuie să ne așezăm la masa de lucru și cheful poate va veni, dar este important să începi lucrul dintr-un loc.

După cum spuneam, e blogul meu și dacă mă bucur de ceva am să scriu! Acest profesor m-a încurajat dându-mi extrem de valorosul feedback, printre care mi-a spus că sunt foarte inteligentă și că am un discurs foarte bine structurat. Chiar și în cazul în care primești un feedback negativ și îți stă în gât, e mai bine să îl primești decât să nu îl primești deloc.

Nu mai am idei acum. Mă duc să-mi pun ceai în cană și să dorm. Între timp, here is a good night song:

Băieții s-au întors pe treaba lor! (The boys are back in town!)

Astăzi am fost pe poligon, la prima ședinta pe moto. It was greaaat! Dar am fost și la cinema și am văzut The Expandables.
Îmi era dor de un film old scool de actiune, cum numai Stallone putea sa facă. Și în caz că vă îndoiți de capacitățile lui regizorale, nu o faceți. E prea tare! (Expresia se potrivește contextului). Adică din primele 10 min. ești cu genunchii la gură și exclami fără să vrei un „Uaaaaaauuuuu!”. Niște efecte de mai mare dragul, dar FOARTE VIOLENT!
Plot-ul era... un pretext pentru film, sincer. Adică o echipă de mercenari nobili este solicitată pentru o misiune. Misiunea se dovedește a fi prea riscanta, deci echipa condusa de Stallone renunță. Dar intervine fata și scopul suprem.
Am trăit cumva în două lumi în timpul vizionării. Pe de-o parte efectele mă furau și fascinau și pe de altă parte erau glume ironice care făceau trimitere la fapte reale. Gen: Schwarzenegger vrea sa fie presedinte; tipa țipă „This is not your war!” numai că Rocky nu mai spune „'T'is now!”. Și alte glumițe care piperează acțiunea.
Unele persoane cu care am fost la film s-au amuzat mai mult ca faceam umbre pe ecran la sfarsitul filmului, însă mie îmi lipsea un film cu bătăi. Un film cu bărbați preponderent e mai reconfortant decât unul cu tipe.