noi informatii

Navigam printre bloguri inainte de un examen (prietenii stiu de ce), si am dat peste un post care mi`a placut tare mult, al unui coleg de la facultate, pe care il puteti citi aici.

"Kristin Halvorsen este una dintre cele mai destepte femei despre care am auzit. Se numeste ca este ministrul de finante al Norvegiei si este cea care in loc sa se foloseasca de profitul obtinut din petrol si alte afaceri externe pentru cheltuieli, a supus la vot (ce chestie …) decizia de a investi profitul in fondul suveran de investitii. Astfel ca acum Norvegia este cel mai mare jucator din lume la capitolul investitii, chiar daca portofoliul i-a scazut cu 23%…"

Vlad, tocmai te`am adaugat in blog roll.

"Pentru mine"

Alegeri europarlamentare, bla, bla, trecem la subiect.
Dupa ce a iesit EBA de la urne, intrebata fiind pentru ce a votat, ea a zis "pentru mine". Toata lumea a sarit ca iote ce sclipire de geniu beat, vai, cum a putut sa spuna asta, cand toti spuneau ca au votat pentru drepturile romaniei, o lume mai buna, pace si prosperitate pe glob.
Na ho! Mi se pare ca reactie generala e de curca beata. Deci "spuneti" (genericul pentru populatia romaniei care spune asta) ca politicienii va mint, fac numai promisiuni tampite, de care nu se tin, iabadi-iabadi-ia. Si cand cineva spune ca a votat pentru sine, simplu, fara promisiuni, dar cu dublu inteles, toata lumea a sarit ca e superficiala si luceste lumina in ochii ei. Spun ca are dublu inteles pentru ca normal ca fata s-a votat, dah, ati fi vrut sa spuna ca a votat pentru Vadim, dar pe de alta parte, o fi votat pentru binele ei, ca cetatean al romaniei. Daca a vrut sa spuna asta, i`a cam iesit prost, ce`i drept.
Oricum, si pe Eliberario, pe care eu il respect, George Vintila facea asemenea remarci, cu vai de ce tara traim. Stop whining! Mai ales daca nu ai fost la vot. Daca nu ai fost la vot mi se pare normal sa pierzi orice drept de a comenta rezultatele.
Vad o raza de lumina in optimismul curativ al celor de varsta mea, dar lenea celor care critica mi se pare ca molipseste pe prea multi.

viata e buna cu mine...

ascult jamiroquai, mananc inghetata, scriu un post cu laptopul in brate si picioarele pe masa. am fost acum 20 minute la examen si am fost admisa cu 25 puncte, si la intrebarea "gresita" eu tot cred ca am rasp corect. vbesc pe mess. lumea ma felicita. mai tarziu vine ina la mine sa facem lucruri facute de mana, am sa arat ceva mai tarziu ce mai creez.
spuneam in articolul "sa fie revolutie" ca am sa fac ceva radical. am facut. mi`am dat demisia. intre timp am fost chemata la un interviu. am ales sa le propun un contract de colaborare pe proiecte, nu angajat zi de zi. vreau sa ma implic in alte doua proiecte destul de ambitioase pentru experienta mea, but i will do everything in my power.
de ce toate astea? pentru ca simt ca acum imi este aruncat un colac de salvare de la nu stiu exact ce, de care eu tre sa ma prind.
atat.

Pe masina sau pe foaie?... he!...

Una din cele mai bune reclame cu vedete din cate am vazut! Puya joaca foarte natural, sincer, mi`ar place sa`l vada jucand mai mult, replicile sunt spumoase, naturale si extrem de funny, si scenariu este pe cat de banal, pe atat de genial. In fine, am facut o descriere in cuvinte "marete" a unui spot pe care trebuie sa`l vedeti.

Drept urmare:


Asta spre deosebire de cel mai prost spot pe care l`am vazut vreodata, mai prost decat cele de la bonux sau you name it. Imi pare rau ca va pierd un minut din viata cu spotul asta. Dar ca sa valorifici un lucru ai nevoie uneori de un contrariu.



Voi ati inteles ceva din reclama asta? Doamne, ce actrita proasta e Nicole Kidman! Daca ea a castigat un Oscar, Puya e noul Al Pacino!

Say "Hello!", say "Hello!"

In seara asta am vazut camerele din hotelul "Hello!" de la Gara de nord ... Este de departe cea mai interesanta camera de hotel pe care am vazut-o pana acum. Voiam sa va povestesc de hotelul Victoria din Mamaia, sa va zic sa nu mergeti niciodata acolo, ca e o porecla de 3 stele, cu gresie care seamana cu parchetul pe jos, sa-ti inghete toate alea, si cu cablu de la aerul conditionat taiat, pe frigul de pe 1 mai, ca a trebuit sa stam sub paturi cerute de la receptie ca sa ne incalzim, ca sa nu vorbim de baia de 2 stele.

Dar revenim la Hello. Am ras cu pofta cand am vazut camera. With no further adu, intri si primul lucru pe care iti pica ochii e WC-ul. Asta pentru ca imediat cum deschizi usa pe partea dreapta troneaza wc-ul, ascuns dupa o usa din sticla, nici macar cu un efect de blur pe sticla... nu, sticla sa vezi si sa faci poze foarte clar. Ba mai mult, usa asta din sticla putea f bine sa nu fie pusa pentru ca 1, nu ascunde nimic si 2. nu ascunde sunet sau altecele, pentru ca e gol sub usa si deasupra, adica nu e sticla, adica e ca si cum nu ar fi. Deci nu intimitate, nu "liniste", nu "prospetime".

Intri in camera. Al doilea lucru pe care il vezi e dusul. Nu, nu e in baie, e in camera. Din nou discreta usa din sticla da cu vedere inspre pat. Deci stai in pat si`l admiri pe cel din dus. Ba mai mult, faci dus cu el daca nu este atent, pentru ca usa la dus nu e pana in tavan, ci asa,la sanchi, e un spatiu gol pana in tavan. Astfel, daca nesimtitul de pe pat poate sa faca un dus rece daca sta orientat spre jumatatea de camera cu pricina.

Treci de soc, de hohote de ras de la glume precum "asta e camera de babardeala", si te asezi pe pat... atunci totul prinde un contur, o circularitate. La usa e o oglinda mare, sa te vezi bine inainte sa iesi pe usa, dar care e aranajata strategic sa-l vezi de pe pat pe cel de pe WC.

Deci say "hello!" de oriunde in camera.

O noapte de cultura

Acum am ajuns acasa din plimbarea prin muzee, si pana imi vine somnul, zic sa scriu niste impresii la cald.

Am fost in doua muzee nevizitate pana acum, dar tot nu am reusit sa ajung la muzeul de arta... In schimb am fost la Muzeul National de Arta Contemporana si la Muzeu de Muzica.

Nu sunt un mare fan al artei contemporane... ca atare nu mi-a placut la MNAC. Au fost numai cateva poze care mi-au placut, erau inedite prin felul in care surprindeau doua planuri folosind blit(z)ul... dar cam atat. Al doilea lucru care mi-a placut, dar care nu tinea de expozitii, era terasa de pe "acoperisul" Casei Poporului. Am avut si bafta de o vreme extraordinara, o seara perfecta de mai. (ah, ce frumos ar fi mers un concert DM...)Dar pe langa vremea perfecta, de pe acoperis ma uitam in curtea Casei. Niste balarii! Daca il plateau pe bunicu la ora sa coseasca si sa adune balariile alea, arata muuult mai bine curtea. Nici nu vreau sa`mi imaginez cum va fi peste o luna, cand se usuca iarba. A, si, sanchi, era un teren de tenis in curte... dar parca era pus in pustiu, no-man's-land... dar avea nocturna...

Mergem mai departe catre urmatorul muzeu, Palatul Cantacuzino. Mergem putin mai incet pentru ca am asteptat metroul cam 20 min... am mers in unirii unde am schimbar si am mai asteptat vreo 20, si in Unirii "trenul stationeaza 10 minute"... Am ajuns intr-un final la Palat. De mult imi doream sa intru. Il sorbeam din priviri de cate ori treceam pe langa el. Si am iesit cu o sete nesatisfacuta. Ba mai mult, uitandu`ma la iesire din nou din exterior, m`am gandit ca mai bine nu mai intram. Pe langa faptul ce mi s-a parut foarte putin expus.. sau pur si simplu imi doream eu mai mult, mi s-a parut neingrijit. Figuri desenate pe praful de pe un pian! Iar in ceea ce priveste draperiile din catifea... cred ca ingrijitorii de la muzeu traiesc o dilema continua: daca le spalam, o sa slabeasca tesatura, daca nu le spalam, se deterioreaza de la timp. Imi parea rau ca este tare frumos, dar tare neingrijit. Inca un lucru, un vizitator s-a pozat cu degetul lui in nasul lui George Enescu...

Dupa asta am venit acasa. Dar ca impresie generala... foarte multi tineri, foarte multi fotografi cu scule bune. Foarte multa lume de toate felurile. De la oameni imbracati frumos, "la pantof", la tineri cu suvite razlete si culori tari, pana la oameni de varsta a treia, rabdatori si respectuosi.

Auzind totusi comentariile trecatorilor, li se parea ca au mers tare mult, ca urcatul si coboratul scarilor este un chin, "au, ma dor picioarele!", "vai, dupa asta mananc o pizza!"... Sustin campania promovata de Carmen Bruma si Mircea Badea cu miscarea. Carmen Bruma avea foarte mare dreptate spunand ca subestimam cat mancam si supraestimam cat ne miscam.

Sa fie revolutie!

Il ascultam pe Badea intr-o seara, cand spunea ca s-a intors din vacanta si e nescris si nevorbit, si il citeam pe Ioan T. Morar, spunand, cu alte cuvinte, ca blogul il ajuta sa-si verse naduful.
Am o serie de lucruri de povestit, cum ar fi mini-concediul meu de saptamana trecuta. Poate ca ar fi fost mai bine sa povestesc si in ordine cronologica, dar nu am chef sa povestesc de cum fu la mare si delta. Alte lucruri ma macina pe mine...

Cum ar fi nevoia sa fii tu insuti. In ultimul timp am simtit nevoia asta pentru ca nu am fost eu. Come to think of it*, este impropriu spus ca nu am fost eu. Eu sunt in toate momentele vietii mele, ca nu traieste nimeni altcineva in papucii mei. Mai bine spus nu am fost cum imi place mie, si cum ma simt eu bine. In acest sens iau masuri si am sa revin cu detalii, poate aveti si voi curaj sa luati masuri. Pentru ca nu cred ca toti cei care citesc acest post sunt multimiti de unde se afla. Pentru cei care sunt deja acolo, I`m getting there too*. :D

Recent m-am mutat la o alta chirie, iar apartamentul asta avea nevoie de niscaiva remodelari. In ajutor a venit mama, in ale carei gusturi in design interior am complet incredere, si care, cel putin pentru mine, poate sa faca si un grajd sa para locuibil. Aceste doua week-end-uri m-au pus pe ganduri, m-au determinat mai mult ca oricand sa fac o schimbare. Mi-am dat seama ca ne depunem eforturile in directia gresita. Hai sa nu vorbesc la plural. Eu imi depun eforturile in directia gresita. De ce sa ramai intr-un sablon si sa nu faci un pas alaturi, pas pe care ti-l doresti de mult?

Curaj, gaina, ca te tai? Poate. Dar nu vreau sa traiasc precum atatea modele in jurul meu, cu "ce-ar fi fost daca". Pai, daca si cu parca se plimbau pe-o parca si eu ma uitam ca fraierul de pe mal.

* Limba engleza in scris este pentru mine o marca a oralitatii. Limbajul folosit nu este unul scortos. Eu folosesc engleza nu ca ma laud, orice muc o stie acum, ci din simplu motiv ca am crescut cu cartoon network in engleza, iar creierul meu, daca gaseste mai repede un termen in engleza decat in romana, il foloseste pe ala. "E dovedit stiintific!" Nu va convine, nu cititi! Mi se falfaie!

Later edit: Intamplarea face sa tot dau peste "chestii" care sa-mi intareasca hotararea. Nimic nu`i intamplator. poftim!